Vosganian îi cere lui Boc să desemneze un purtător de cuvânt capabil să discute pe teme economice



Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, i-a transmis liderului PDL, Emil Boc, că „viziunile” cu privire la colapsul economiei trebuie însoțite de cifre și a rugat toate partidele parlamentare să identifice purtători de cuvânt pe teme economice, care să poată discuta profesionist.
„Îl rog pe domnul Emil Boc și pe toți ceilalți domni care au pe viitor astfel de viziuni cu privire la colapsurile și celelalte pericole ale economiei românești să utilizeze cifre ca să putem avea o discuție politicoasă. În același timp, eu rog toate partidele parlamentare, și nu numai, să identifice purtătorii de cuvânt pe teme economice, persoanele cu care noi să discutăm în baza unei calificări profesionale, în baza unei experiențe, a unei cariere exemplare în domeniul economic, pentru a nu risca să introducem teme atât de importante la nivelul dezbaterii politicianiste”, a spus Vosganian.
El a arătat că astfel de viziuni pot fi observate și de agențiile de rating și a arătat că interesele țării pe termen lung nu trebuie sacrificate pentru interesele politicianiste de moment.
„Vreau să-l asigur pe Emil Boc și pe toți cei care sunt îngrijorați în cuvinte, dar oferă foarte puține soluții că orice măsură privind reajustarea prețurilor la energie va fi însoțită de măsuri care vor acoperi integral creșterile. Pe factura pe care o va plăti fiecare persoană cun nivel mai mic de venituri, și nivel mai mic de venituri este considerat peste 6 milioane pe membru de familie, se va plăti dintr-un fond special toată factura care provine din eventualele creșteri”, a spus Vosganian.
PDL solicită premierului Călin Popescu Tăriceanu și guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, să prezinte în fața Parlamentului în mod foarte clar situația economică a României și măsurile de redresare economică, pentru a împiedica un colaps economic, a declarat, miercuri, liderul PDL, Emil Boc.
Boc a acuzat Guvernul, într-o conferință de presă, că a reușit, în mai puțin de opt luni, să anuleze toată creșterea economică pe care a avut-o România imediat după ce Alianța DA a ajuns la guvernare.
„Cursul valutar este la nivelul lui februarie 2005, ceea ce demonstrează falimentul politicii economice a Guvernului Tăriceanu, incapacitatea acestuia de a rămâne în programul de guvernare după ce PD a fost eliminat în aprilie 2007 de la guvernare”, a spus Boc.
El a susținut că România este amenințată de un colaps economic care devine certitudine pe zi ce trece.
„Nu mai vorbim de factura la întreținere din cauza scumpirii energiei, de propunerea de majorare a prețului la gaze care vor arunca în aer facturile românilor și situația economică a acestora”, a subliniat lidrul PDL.
Potrivit acestuia, Guvernul a reușit, prin contraperformanța economică, să anihileze orice efect al creșterii pensiilor.