În principiu, nu-i nicio nenorocire dacă un mare sportiv mai dă şi rateuri atunci când este nevoit să se pronunţe asupra unei chestiuni. Nu toţi avem darul vorbitului în public, iar lipsa de la şcoală e şi ea de înţeles până la un punct, dacă chiulul a fost generat de un antrenament de la care viitorul superstar al gazonului nu putuse lipsi. Există însă printre sportivi şi destui dotaţi cu inteligenţă peste medie, iar unii chiar şi cu poftă de şcoală, ceea ce ne face să îi remarcăm cu mare bucurie în suflet: ei sunt întruparea străvechiului dicton latinesc „mens sana in corpore sano”. Printre cei care au făcut şi şcoală cinstit, dar au avut şi cariere excepţionale în fotbal, nu putem să nu îi amintim pe inginerul Mircea Lucescu, juristul Cornel Dinu ori medicul stomatolog Ladislau Boloni, ale căror prestaţii la microfon au fost de fiecare dată cu totul remarcabile. Ne limităm la fotbal, că dacă ar fi să ne îndreptăm şi către alte sporturi, am da peste multe alte fiinţe încântătoare în exprimare, precum înotătorul David Popovici ori jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu. Există însă şi o categorie de sportivi (unii, foşti) care trăiesc cu falsa convingere că lumea începe şi se termină cu ei şi că gloria sportivă le conferă şi statut de intelectual, care le dă dreptul să spună orice prostii, oricând, oriunde. Ca să n-o mai lungesc cu divagaţiile, vă dau direct numele la care mă refer: Ilie Dumitrescu, pe care cineva cred că l-a minţit cândva spunându-i că are meclă de intelectual (asocierea de termeni nu-i forţată ori antagonică, ci reprezintă esenţa personajului!). Faptul că Digi Sport îl cheamă în studio ca să elucubreze pe bani nu-i treaba mea. Grav e că Ilie nu-şi cunoaşte limitele (intelectuale, culturale, chiar şi de bun-simţ), pe care ar fi trebuit să i le arate vreun prieten mai breaz încă de când, acum mulţi ani, întrebat ce aşteaptă de la noii săi elevi (tocmai fusese numit antrenor la Steaua), Ilie a mugit: „Eu vreau decât respect!” Vineri seara, după ce Botoşani a zdrobit FCSB, iar domnul Valeriu Iftime a spus că şansa FCSB de a se redresa este schimbarea antrenorului, Ilie Dumitrescu, prezent în studio, s-a pus din nou pe grohăit, spunând că Iftime ar face bine să vorbească despre echipa lui şi atât! Băi Ilie, când ţi-o arăta dl Valeriu Iftime cum să dai cu copita-n băşică o să ai şi tu voie să-i spui ce şi cum să vorbească. Vorba lui are drept suport toată şcoala făcută de el şi chiulită de tine, pricepi, bă? El nu vrea „decât respect”. Îl are. El este respectat pentru că respectul se câştigă, nu se cere, o pricepuşi şi p-asta?