În cazul în care șeful vă reproșează că petreceți prea mult timp „la țigară” sau la o cafea, de acum vă puteți apăra invocând rezultatele unui studiu american. Din câte se pare, pălăvrăgeala între colegi la locul de muncă se poate dovedi foarte productivă pentru companie.
Cel puțin aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de știință americani, care sunt convinși că angajații care comunică mai mult între ei sunt mult mai productivi decât colegii lor, care stau totdeauna „lipiți de scaun”. Condiția este însă ca aceste pauze „de taclale” să nu întrerupă continuu activitatea.
Benjamin Weber și colegii săi de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au dotat un grup de angajați ai unei mari companii cu dispozitive speciale capabile să stabilească cât vorbea fiecare dintre ei, cu cine și în ce zonă a clădirii.
Grație acestui sistem, specialiștii au putut estima timpul petrecut „la taclale” și cel dedicat muncii în intervalul unei luni de serviciu.
După verificarea sarcinilor duse la îndeplinire de toți angajații monitorizați, oamenii de știință au putut realiza o imagine de ansamblul cu performanțele subiecților. Analizarea rezultatelor a scos la iveală o situație cu totul surprinzătoare: indivizii care și-au petrecut timpul între birou și discuțiile cu colegii au dat un randament cu 60 la sută mai mare decât angajații care au stat toată ziua „lipiți de scaun”.
Munca are și ea bineînțeles o mare importanță, însă în dozele potrivite. Persoanele care și-au întrerupt în mod repetat activitatea pentru a sta la taclale, nu au mai dat același randament ca „vorbăreții” „moderați”.
În plus, în urma studiului s-a constat că cei mai buni angajați sunt cei care pe perioada de monitorizare au avut cel mai constant comportament, fără suișuri și coborâșuri.