Reprezentativa Albaniei a obținut ultimul rezultat de egalitate în meciurile directe cu naționala României în urmă cu 48 de ani, când cele două formații au remizat, scor 1-1, într-o partidă amicală, disputată pe stadionul Republicii din București, la 23 octombrie 1949.
Echipa României nu a pierdut niciun punct în partidele disputate contra Albaniei în preliminariile Cupei Mondiale sau ale Campionatului European. Reprezentativa României a pierdut două partide în fața Albaniei, ambele cu același scor: 0-1, la Tirana, la 13 octombrie 1946, în Cupa Balcanică, și la 2 mai 1948, la București, în Campionatul Balcanic și al Europei Centrale. Palmaresul dintre cele două reprezentative include 12 partide, dintre care România a câștigat 9, una s-a terminat la egalitate, iar două au revenit Albaniei. Miercuri, echipa României va disputa al 582-a partidă din palmares, din care a obținut 261 de victorii, 144 de remize și a pierdut 177, golaverajul fiind 982 de goluri marcate și 766 primite. Selecționerul Victor Pițurcă a ajuns la a 47-a partidă pe banca tehnică a „tricolorilor”: 30 de victorii, 10 rezultate de egalitate și 7 înfrângeri, golaveraj 81-28.
Meciul dintre reprezentativele României și Albaniei se va disputa, miercuri, pe stadionul Național din Complexul Sportiv Lia Manoliu din București, începând de la ora 18.00. Din grupa G, România și Olanda sunt deja calificate la turneul final al Euro-2008.
– Chivu și Nicoliță vor lipsi
Fundașul Cristian Chivu și mijlocașul Bănel Nicoliță nu vor evolua în meciul contra Albaniei, din cauza unor accidentări. Antrenorul naționalei României, Victor Pițurcă, a explicat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, de ce nu vor juca Cristian Chivu și Bănel Nicoliță contra albanezilor. „Chivu a făcut eforturi mari pentru a juca mâine (n.r. – miercuri), dar nu s-a simțit bine. Bănel este accidentat la picior. Va face o radiografie și cel mai probabil nu-l voi forța pentru a nu avea probleme la echipa de club. Iar Codrea este suspendat”, a spus Pițurcă. Selecționerul nu se teme de absențele celor doi lideri ai naționalei, Adrian Mutu și Cristian Chivu, precizând că echipa este mai importantă. „Nu-mi convine când se spune că suntem dependenți de Chivu și Mutu, pentru mine grupul este cel mai important. Echipa României a câștigat și fără Mutu și Chivu. România nu este dependentă de nimeni”, a explicat Pițurcă. Tehnicianul dorește ca ultimul meci de pe Stadionul Național din Complexul Sportiv Lia Manoliu să fie sărbătorit cu o victorie pentru „tricolori”. „Am văzut meciul Albania – Belarus, cred că a fost cel mai slab joc al albanezilor. Au jucat precum noi în meciul cu bulgarii. Bănuiesc că se vor concentra mai mult. Aștept să fie cât mai mulți suporteri și nu văd de ce ar strica atmosfera. Dacă vremea va fi frumoasă, va fi multă lume. Ar fi bine să terminăm cu o victorie pe acest stadion pe care s-au jucat multe meciuri ale echipei naționale”, a precizat Victor Pițurcă.
Tehnicianul echipei României îl sfătuiește pe Cosmin Contra să se pregătească și să fie titular la echipa de club și afirmă că nu este deranjat de nemulțumirea fundașului că nu a fost convocat. „Mă interesează pe mine de ce e deranjat Contra? El trebuie să se pregătească să joace la echipa de club și vom vedea ce va fi în continuare”, a spus Pițurcă.
– Istoria unui stadion care nu va mai fi
Stadionul Național, fost „23 August”, din cadrul Complexului Sportiv Lia Manoliu, va deveni a cincea mare arenă sportivă demolată în ultimii 75 de ani, după Romcomit, Venus, Unirea și Republicii.
Înainte de paradele lui Voinescu, de golurile lui Petschowski și Ozon, de fentele Gâscanului Dobrin sau de trasoarele lui Boloni, de plutirea Iolandei Balaș sau eseurile lui Florică Murariu, de manifestările din 23 August sau de concertele lui Michael Jackson sau Depeche Mode, actuala suprafață pe care este construit Complexul Sportiv Lia Manoliu nu făcea parte din București. Perimetrul se afla în comuna Dudești-Cioplea. Cea mai mare parte era o grădină de zarzavat, care aparținea unui bulgar, Ivan Gruev, iar restul se afla în proprietatea N. Malaxa Societatea Anonimă Română care, de altfel, a și revendicat terenul în instanță. Mai târziu a devenit târg de vite și locul unde se țineau celebrele bâlciuri. Ideea unui nou stadion a apărut la începutul anilor ’50 și, după unele surse, lucrările au durat cinci luni. În vara anului 1953, Complexul Sportiv „23 August”, este inaugurat cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților. Baza sportivă dispunea de un stadion cu o capacitate de 80.000 de spectatori, pistă de atletism, precum și de 21 terenuri de antrenament, un lac și două bazine. În 1976, s-a decis montarea unei instalații de nocturnă, dotată cu tehnologie Siemens și cu o putere a becurilor de 700 de lucși. Ca urmare a stâlpilor, capacitatea stadionului a fost redusă de la circa 80.000 de locuri, la aproximativ 60.000. Primele lucrări de modernizare de mare amploare s-au desfășurat după 28 de ani, cu ocazia organizării Universiadei, în anul 1981. Au fost schimbate gradenele din lemn, pista de atletism pe pământ a fost înlocuită cu una de zgură, suma totală a lucrărilor variind între 33 și 34 de milioane de lei. Au trebuit să treacă 22 de ani pentru ca instalația de nocturnă să fie și ea modernizată. În anul 1998, înaintea Campionatului European de tineret, vechea instalație a fost înlocuită cu una Phillips, care are peste 1.000 de lucși. Totodată, prin montarea scaunelor, capacitatea arenei s-a redus din nou cu câteva mii de locuri. În istoria sa de 54 de ani, stadionul Național a avut parte și de un episod nefericit. La începutul anului 2003, guvernul s-a implicat în refacerea suprafeței de joc. În anumite zone gazonul a fost decopertat și reînsămânțat, însă o ninsoare a dat peste cap planurile firmei. Aflate în criză, autoritățile au împrăștiat nisip pe teren pentru a nu acoperi porțiunile de pământ.
Un an mai târziu, președintele Agenției Naționale pentru Sport, Octavian Morariu, anunța demararea unui proiect de refacere a gazonului și a pistei de atletism, care prevedea și înălțarea suprafeței de joc cu 1,5 metri. Lucrarea, prevăzută a fi dată în folosință în primăvara anului 2005, a fost finalizată în anul 2006. Suma inițială a lucrărilor a fost cifrată la 87 de miliarde, ulterior ajungând la 111 miliarde de lei vechi.
Meciuri doar pentru palmares
Clasament:
1. România 11 8 2 1 20-6 26
2. Olanda 11 8 2 1 14-3 26
3. Bulgaria 11 6 4 1 16-7 22
4. Albania 11 2 5 4 11-12 11
5. Slovenia 11 3 2 6 9-14 11
6. Belarus 11 3 1 7 15-22 10
7. Luxemburg 12 1 0 11 2-23 3
Au mai rămas de jucat: Belarus – Olanda, România – Albania, Slovenia – Bulgaria (21 noiembrie).






