În acest sfârșit de săptămână, de joi 19 ianuarie, până duminică 22 ianuarie, patru reprezentanți ai Habitat Pentru Umanitate Rădăuți, Sorin Honciuc – director executiv, Narcis Buliga – șef de șantier și muncitorii Cristian Georgescu și Romică Samson, s-au alăturat reprezentanților Habitat Pentru Umanitate din întreaga țară, pentru a voluntaria, în localitatea Comănești, județul Bacău.
Împreună cu ceilalți voluntari participanți la această acțiune, cât și prin sprijinul familiilor respective, se speră ca până duminică două locuințe distruse de inundații să fie finalizate, iar familiile care la această oră locuiesc în corturi sau adăposturi improvizate să se mute în noile locuințe renovate.
În toamna anului 2005, Habitat for Humanity Romania împreună cu filiala Habitat din această localitate, au demarat un amplu proiect de reconstrucție și renovare a locuințelor afectate de inundațiile din vara și toamna anului trecut. Proiectul prevede renovarea a 268 de locuințe din această localitate distruse de inundații în proporție de 30-60%. De asemenea, un proiect similar este în lucru la această dată și în localitatea Golești, județul Argeș. Valoarea totală a celor două proiecte se ridică la peste 1 milion de dolari SUA, și este asigurată în totalitate de Habitat For Humanity Romania din donații și sponsorizări de la companii și persoane fizice atât din țară, cât și din străinătate.