Volkswagen pregătește covorul roșu pentru noua generație Polo, așteptată să debuteze în 2009. Se muncește de zor la viitoarea serie, dar se vede că nici cu actuala serie lucrurile nu par să fie altcumva. O demonstrează chiar edițiile speciale GT-Rocket și Black/Silver, lansate ieri, ce se remarcă prin dotări generoase menite să atragă în mod deosebit atenția tinerilor cumpărători. Polo GT-Rocket este versiunea ce se adresează celor care preferă un automobil îmbrăcat într-o ținută sport, fără însă a emite pretenții de a face minuni pe asfalt. Exteriorul iese în evidență prin contrastul dintre culoarea Metallic Orange a caroseriei, farurile fumurii și jantele negre de 17 inch încălțate de anvelope sport cu dimensiunile 205/50 R17.
Caroseria este personalizată cu viniluri ce redau cu litere majuscule denumirea versiunii, GT-Rocket, și un element aproape nelipsit din „trusa” automobilului sportiv, și anume un spoiler spate.
La interior regăsim scaune sport tapisate cu material textil vopsit în două nuanțe roșu și gri închis, transpunere coloristică aflată și pe volanul din piele, schimbătorul de viteze sau frâna de mână.
Interesant este că trenul de rulare dispune de suspensii sport, ceea ce va face ca versiunea de față să abordeze foarte ferm virajele. Tot ca un element de atracție este și faptul că Polo GT-Rocket, disponibil numai în varianta de caroserie cu trei uși, pune la bătaie toată gama de motorizări, cinci la număr, din care trei sunt diesel și două pe benzină cu valori cuprinse între 80 și 130 de cai putere.
Dacă GT-Rocket este alternativa plină de dinamism, pachetul de accesorii de pe Black/Silver se dorește a fi o propunere stilată și decentă ce beneficiază de un număr suplimentar de dotări. Versiunea dispune de patru nuanțe pentru caroserie, două de negru și două de argintiu, un interior modificat pentru ca pasagerii să se bucure de mai mult confort, aer condiționat „Climatic”, radio-CD și jante de 16 inch.
Pe listă mai figurează lunetă și geamuri spate fumurii, volan îmbrăcat în piele și plafon negru. În ceea ce privește propulsia, clientul poate opta pentru unul din cele opt agregate, patru diesel și patru benzină, cu valori cuprinse între 80 și 130 de cai putere.
Prețul pentru GT-Rocket pornește de la 16.875 de euro, în timp ce pentru Black/Silver prețul începe de la 13.800 euro. Sunt ediții speciale pe final de carieră a actualei generații Polo, care, până la retragerea din activitate, va mai beneficia de alte câteva ediții bine echipate.
