Senatorul Cătălin Voicu susține, într-o cerere adresată conducerii Senatului, că Hotărârea acestei Camere din 24 martie privind încuviințarea arestării sale preventive este lovită de nulitate absolută, el solicitând să fie ascultat în plen în prima ședință.
Cererea lui Cătălin Voicu a fost înregistrată la Cabinetul președintelui Senatului, informația fiind confirmată, pentru MEDIAFAX, de Mircea Geoană.
Conform cererii adresate Biroului Permanent al Senatului și președintelui acestei instituții, datată 25 martie, al cărei text a fost transmis duminică redacțiilor, Cătălin Vociu solicită să-i fie respectat „dreptul constitutional, legal și regulamentar de a fi ascultat în plenul Senatului României în vederea încuviințării cererii de arestare preventivă” și să se aprobe punerea pe ordinea de zi a primei ședințe de plen a Senatului a audierii sale.
El susține că Hotărârea Senatului din 24 martie privind cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție de încuviințare a arestării sale preventive „este lovită de nulitate absolută”, întrucât nu a fost îndeplinită „condiția prealabilă și obligatorie” a ascultării sale în ședința de plen a Senatului din 24 martie, „condiție prevazută explicit atât în art. 72 alin. 2 din Constituție, cât și în art. 23 alin. 1 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor și în art. 172 alin. 4 din Regulamentul Senatului”.
„Astfel, art. 72 alin 2 din Constituție, prevede că deputații și senatorii «nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor», iar art. 23 alin. 1 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor este și mai explicit, prevăzând că deputații și senatorii «nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte și numai după ascultarea lor». La fel, art. 172 alin.4 din Regulamentul Senatului prevede că senatorii ˛nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Senatului, după ascultarea lor»”, continuă el.
Potrivit lui Voicu, Hotărârea Senatului a fost adoptată fără a fi realizată procedura prealabilă și obligatorie a ascultării sale, în condițiile în care se știa, „fiind un fapt de notorietate publică datorită mass-media”, că se afla într-o situație de imposibilitate obiectivă de a fi prezent în plenul Senatului în vederea ascultării.
El arată că în noaptea de 23 spre 24 martie a fost internat în Spitalul Universitar de Urgență pentru probleme cardio-vasculare, iar în data de 24, în jurul prânzului, a solicitat externarea pe propria răspundere pentru a se prezenta la ședința de plen a Senatului, programată la ora 14.00, dar în timpul deplasării spre sediul Senatului, cu câteva minute înainte de ședință, i s-a făcut iar rău, astfel că a apelat din nou la serviciile de urgență și a fost reinternat la același spital.
„În aceste condiții am fost într-o situație de imposibilitate obiectivă atât de a participa la ședința de plen și de a fi audiat, cât și de a înștiința conducerea Senatului și de a adresa o cerere scrisă pentru amânarea audierii subsemnatului”, continuă el.
Cătălin Voicu susține că amânarea audierii sale ar fi fost justificată și raportat la prevederile articolului 24 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, conform cărora cererea ministrului Justiției, însoțită de raportul Comisiei juridice, trebuia supusă spre dezbatere și adoptare plenului Senatului în termen de 5 zile de la depunerea raportului.
„Or, în condițiile în care raportul Comisiei juridice a fost depus în data de 23.03.2010, termenul de 5 zile s-ar fi împlinit luni, 29.03.2010. Ascultarea mea de către Comisia juridică a Senatului în data de 23.03 2010, care s-a efectuat la cererea subsemnatului, nefiind obligatorie potrivit legii, nu poate fi echivalată cu ascultarea prealabilă și obligatorie în plenul Senatului. În condițiile expuse, subsemnatul am fost privat de dreptul constituțional, legal și regulamentar de a-mi prezenta în plenul Senatului poziția și apărările cu privire la cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, privind încuviințarea arestării subsemnatului”, scrie el.
Totodată, Voicu susține, în cerererea adresată conducerii Senatului, că Hotărârea din 24 martie a acestei Camere „este lovită de nulitate absolută” și pentru motivul că cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, semnată de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, și solicitarea ministrului justiției pentru încuviințarea arestării sale preventive, precum și raportul favorabil al Comisiei juridice a Senatului sunt lovite de nulitate absolută.
El invocă în acest sens faptul că, potrivit articolului 72 alineatul 2 din Constituție, deputații și senatorii nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor prealabilă. „Din conținutul acestui text rezultă în mod evident că încuviințarea Camerei din care fac parte deputații și senatorii reprezintă, alături de altele, o condiție pentru arestarea preventivă. Or, potrivit art. 23 alin.4 din Constituție, în urma modificării introduse prin legea de revizuire din 2003, arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal”, menționează el.
„Într-o asemenea situație, cum condiția privind încuviințarea Camerei din care face parte deputatul sau senatorul, condiție care este prealabilă, privește luarea măsurii arestării preventive, care este de competența judecătorului, nu întocmirea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, care este de competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizarea Senatului de către procurorul șef al DNA, prin intermediul ministrului justiției, în vederea obținerii încuviințării pentru luarea măsurii arestării preventive față de un senator, care este de competența judecătorului, contravine în mod flagrant atât prevederilor art. 72 alin.2 și art. 23 alin.4 din Constituție, cât și prevederilor art. 149 indice 1 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 281/2003 și modificat ulterior prin OUG nr. 109/2003 și prin Legea nr. 356/2006”, continuă senatorul.
Cătălin Voicu susține că, raportat la prevederile legale menționate, competența de sesizare a Senatului pentru obținerea încuvințării aparține judecătorului competent în a dispune arestarea preventivă, care trebuie să fie un judecător din cadrul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
„Sancțiunea nerespectării acestei proceduri este nulitatea absolută, prevăzută de art. 197 alin.2 din Codul de procedură penală, deoarece privește însăși competența materială privind luarea măsurii arestării preventive. Nu se poate accepta ca sesizarea în vederea îndeplinirii acestei condiții, de care depinde luarea măsurii arestării preventive, să se efectueze așa cum s-a făcut în speță de procurorul șef al DNA, adică de conducătorul parchetului din cadrul căruia face parte procurorul care efectuează urmărirea penală în cauză, care nu are nicio competență în privința luării măsurii arestării preventive, deoarece competența exclusivă revine judecătorului, această competență fiind, după cum am arătat, introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, iar punerea de acord a Constituției cu prevederile Codului de procedură penală în materia arestării preventive a fost realizată prin OUG nr. 109/2003, prin care se prevede că, ori de câte ori Codul de procedură penală se referă la măsura arestării preventive, termenul de instanță se înlocuiește cu termenul de judecător”, adaugă el.
Senatorul menționează că articolul 72 alineatul 2 din Constituție, care conține condiția prealabilă a încuviințării Camerei din care face parte deputatul sau senatorul în vederea luării măsurii arestării preventive, este reprodus în articolul 172 alineat 4 din Regulamentul Senatului, fără nicio altă precizare.
„În privința cererii de arestare, alin. 6 al art.172 prevede doar că aceasta se adresează președintelui Senatului de ministrul justiției, însă nu se prevede care este organul judiciar penal care este titularul cererii. În această privință, întrucât nu este nicio prevedere expresă, în mod logic, astfel cum se deduce din conținutul prevederilor legale prezentate mai sus, competența de formulare a cererii nu poate aparține decât titularului arestării , respectiv judecătorului competent din cadrul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție”, susține el.
Voicu adaugă că aceeași prevedere constituțională este reluată de Legea nr. 96/2006 privind Statulul deputaților și senatorilor, care prevede că cererea de arestare a deputatului ori a senatorului se adresează președintelui Camerei din care face parte de către ministrul justiției, fără să se prevadă cine este titularul cererii.
„În absența unei prevederi exprese, pentru motivele expuse mai sus, competența aparține, reiterez, exclusiv judecătorului din cadrul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe cale de consecință, fiind vorba de nulitatea absolută determinată de necompetența după materie, conform art. 197 alin.2 din Codul de procedură penală, cererea procurorului șef al DNA și solicitarea ministrului justitiței, precum și raportul Comisiei juridice a Senatului sunt lovite de nulitate absolută și unicul remediu procedural îl reprezenta respingerea cererii de încuviințare a arestării, cu consecința restituirii dosarului la DNA în vederea sesizării judecătorului competent din cadrul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta fiind singurul în măsura să sesizeze Senatul prin intermediul ministrului justiției”, opinează el.
În cerere, Cătălin Voicu mai susține că, și dacă s-ar accepta, „prin absurd”, că sesizarea Senatului s-ar putea realiza de organul de urmărire penală printr-o cerere având la bază propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive, această cerere nu putea aparține procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, care este o direcție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ce este organizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci conducatorul acestui parchet, care este Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Consider că solicitarea mea este cu atât mai justificată în condițiile în care cererea de încuviințare a arestării preventive a unui parlamentar constituie o premieră juridică și instituțională în România și în contextul în care există indicii temeinice că sunt ținta unei vendete politice din partea președintelui Traian Băsescu și că am fost supus unui linșaj mediatic prin scurgeri de informații dirijate de la DNA sau de la SRI, instituții aflate sub controlul șefului statului”, conchide Voicu, în cererea adresată, în 25 martie, conducerii Senatului.
