Liderul senatorilor PPDD, Haralambie Vochițoiu, și majoritatea membrilor acestui grup au demisionat din partid, urmând să se înscrie într-o formațiune din actuala majoritate, informează Mediafax.Haralambrie Vochițoiu a făcut acest anunț într-o declarație pentru MEDIAFAX, el susținând că decizia a fost luată deoarece exista riscul ca grupul PPDD din senat să se desființeze.Potrivit lui Vochițoiu, decizia de a demisiona din PPDD a fost una colectivă, majoritatea senatorilor acestui partid optând să se înscrie într-o formațiune din arcul guvernamental, al cărui nume Vochițoiu a evitat să îl menționeze în absența unui comunicat oficial din partea respectivei formațiuni politice: „Aș dori ca acest partid să oficializeze chestiunea aceasta, cu un comunicat oficial”.Vochițoiu a explicat că a luat această decizie pentru că la Senat grupul parlamentar al PPDD urma să fie desființat. „Aveam două alternative – să rămân pe hol și să fac naveta din Valea Jiului la București și să îmi iau indemnizația sau să mă afiliez unui alt grup politic cu care să duc înainte proiectele pe care le-am început și, din toate proiectele politice pe care le-am văzut, acest proiect politic unde m-am înscris mi s-a părut un proiect mai tânăr și mai viguros, cu oameni serioși, care au obiceiul foarte rar în politică să se țină de o promisiune”, a menționat senatorul.Potrivit acestuia, un alt argument care a contat în a alege respectiva formațiune politică a fost faptul că majoritatea colegilor săi au ales această direcție: „Sigur că am fost un grup și am vrea să rămânem un grup, cât mai mult și cât mai mulți împreună. Decizia aceasta a fost colectivă. Nu eu m-am ocupat să îi dirijez într-o anumită direcție”.El a menționat că preferă să vorbească despre demisia „majorității” membrilor grupului și plecarea lor către aceeași formațiune politică, în condițiile în care unii încă mai poartă discuții în acest sens.Acesta a adăugat că anterior deciziei de a pleca din partid a contactat conducerea PPDD, cu care a dicutat „omenește” și a lămurit lucrurile.”Viața merge înainte. Dacă vreodată vom putea fi de folos unii altora în plan politic, o vom face”, a declarat Haralambrie Vochițoiu.Conform informațiilor de pe site-ul Senatului, grupul PPDD mai avea opt membri, din care doar șapte membri ai acestui partid.Conform Regulamentului Senatului, „un grup parlamentar poate fi constituit și poate funcționa numai dacă cuprinde cel puțin șapte senatori, care au fost aleși pe listele aceluiași partid, ale aceleiași organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice sau alianțe electorale”.




