Vlasov către instanță: Condamnați-mă, dar veți trăi toată viața cu conștiința încărcată



Fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) Mihail Vlasov a rugat-o pe judecătoarea Curții de Apel București să-l achite în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, precizând că, dacă va fi condamnat, aceasta va trăi „cu conștiința încărcată toată viața”, informează Mediafax.”Nu am săvârșit această faptă. Membrii instanțelor de arbitraj nu pot fi subiecți pasivi ai infracțiunii de trafic de influență. (…) Vă cer să mă achitați. Sigur, puteți să mă condamnați, dar veți trăi toată viața cu conștiința încărcată. Și eu am fost judecător, a fost prima mea dragoste, și am trăit fără să am conștiința încărcată, pentru că nu am condamnat un om nevinovat, deși mi s-a cerut asta. Am plătit pentru acea decizie cu doi ani de închisoare, dar ulterior s-a dovedit că acea faptă nici măcar nu exista”, a spus Vlasov, în pledoaria finală susținută în fața instanței.Miercuri, la Curtea de Apel București, a avut loc ultimul termen în acest proces, judecătoarea Corina Cornelia Dăescu stabilind pronunțarea în acest caz pentru 25 februarie.Mihail Vlasov a recunoscut faptele de care este acuzat de procurori și a solicitat instanței să fie judecat în procedură simplificată, astfel încât să-i fie redusă pedeapsa, însă Curtea de Apel București a decis, în 21 octombrie 2014, să-i respingă cererea.



Recomandări

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Doi traficanți de minore găsiți nevinovați la prima instanță, trimiși la pușcărie de instanța de apel

Un dosar al procurorilor de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava privind fapte vechi de trafic de minore, sub forma exploatării sexuale, s-a finalizat în cele din urmă cu condamnarea celor doi inculpați
Un dosar al procurorilor de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava privind fapte vechi de trafic de minore, sub forma exploatării sexuale, s-a finalizat în cele din urmă cu condamnarea celor doi inculpați