„Un model de român, de om sfânt, care este ridicat la cinstea altarelor”, așa l-a numit pe Vladimir Ghika purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București, Francisc Doboș, vorbind despre sărbătoarea beatificării sale, „un eveniment de credință foarte important” pentru Biserica Catolică din România, deopotrivă pentru romano-catolici și greco-catolici.
Vladimir Ghika a fost primul preot român din vechiul Regat biritual, care a slujit atât în ritul latin, cât și în cel bizantin.
Arhiepiscopul romano-catolic de București Ioan Robu a spus despre Ghika că a fost „un dar pentru familia sa și pentru poporul român”, în timp ce arhiepiscopul greco-catolic Mihai Frățilă a declarat că, prin mărturia vieții acestuia, se demonstrează că „omenia” nu e ficțiune.
Robu a mai spus că Vladimir Ghika ar face astăzi un apel de întoarcere la credință și ar îndemna bisericile să aibă curajul unui dialog deschis.
Vladimir Ghika s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol, în familia de principi care a dat Moldovei și Valahiei zece domnitori. A fost botezat și miruit în Biserica Ortodoxă.
În anul 1878 este trimis la școală în Franța, la Toulouse, și lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce privește educația și practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nici o biserică ortodoxă. Va urma apoi la Paris Facultatea de Științe Politice și în paralel va frecventa cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie și drept.
Ajunge apoi la Roma unde studiază filosofie și teologie la Colegiul dominican Sfântul Toma, iar 1902 intră oficial în Biserica Catolică și va lucra toată viața în favoarea unității bisericii.
A pus bazele primului dispensar gratuit pentru săraci
Este mereu gata să pună în practică idealuri caritative fără precedent în România: le-a adus la București pe surorile Sfântului Vicențiu de Paul și cu ele a pus bazele primului dispensar gratuit pentru săraci, a creat un serviciu de ambulanțe pentru victimele Răscoalei din 1907 și a îngrijit soldații bolnavi în timpul Războiului din Balcani, ca și în Primul Război Mondial.
La 7 octombrie 1923 a primit taina sfintei preoții prin mâinile cardinalului de Paris, unde a slujit în primii ani, pentru străini și marginalizați.
Cu aprobarea specială a Papei Pius al XI-lea, Vladimir Ghika a devenit primul preot biritual, care a slujit atât în ritul latin, cât și în cel bizantin.
Începând din 1939, când a venit în România, a slujit în București, atât în biserica Sacré Coeur, construită cu sprijinul său, cât și în biserica greco-catolică din strada Polonă.
Rămâne în România chiar și după 1947, când știa că se apropie vremuri de suferință pentru compatrioții săi. Pentru că a susținut comuniunea cu Roma a Bisericii Catolice în România, a fost arestat în 1952 și condamnat un an mai târziu. După un an în care le-a alinat suferința celor din închisoare, a murit la Jilava pe data de 16 mai 1954.
Papa Francisc a recunoscut martiriul lui Vladimir Ghika pe 27 martie 2013
Procesul informativ în vederea beatificării și canonizării a început în 2002. Dosarul complet a fost înaintat la Congregația pentru Cauzele Sfinților pe 2 februarie 2012. Pe baza acestuia, după ce a avut părerea unanim favorabilă a teologilor și a cardinalilor, Papa Francisc a recunoscut martiriul lui Vladimir Ghika pe 27 martie 2013, făcând posibilă beatificarea lui pe 31 august 2013.
Preotul Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare și canonizare a monseniorului Vladimir Ghika, a explicat că beatificarea, prin care se acordă titlul de „Fericit”, este ultima fază înaintea canonizării prin care un om devine „Sfânt”.
El a precizat că pentru beatificarea lui Vladimir Ghika se putea merge atât pe calea sfințeniei, cât și pe calea martiriului.
„S-a ales aceasta din urmă, Vladimir Ghika fiind ucis în mod indirect, pentru credința sa în Cristos”, a declarat preotul Ungureanu, precizând că monseniorul spunea frecvent că „lucrurile mari nu le facem noi, deși se fac prin noi”.
Pot trece însă foarte mulți ani până la canonizare, întrucât trebuie să se facă dovada că, în acest interval, că cel care trebuie canonizat a mijlocit un miracol.
„Este vorba de un miracol din punct de vedere medical, după invocarea cererii de ajutor. Adică o persoană vine și povestește cum, rugându-se acestuia, s-a vindecat, după care sunt chemați medicii care să spună că nu pot explica acest fapt. În cazul minunilor, se cere medicilor să spună că miracolul vindecării nu este explicabil. După aceea, cazul este analizat de teologi și abia dacă teologii sunt de acord că a fost vorba de un miracol, se poate trece la procesul de canonizare”, a spus părintele Ungureanu.
Beatificarea lui Vladimir Ghika a adus împreună peste 8.000 de oameni
Beatificarea monseniorului Vladimir Ghika a adus împreună, la București, în spațiul Romexpo, ce a luat înfățișarea unei biserici, peste 8.000 de oameni, printre care înalți prelați, credincioși veniți inclusiv din SUA și Liban, politicieni și oameni de cultură din România.
Credincioșii au început să umple Pavilionul Central de la Romexpo cu mai bine de o oră înainte ca ceremonia de beatificare a monseniorului Ghika să înceapă.
Unii, veniți din provincie, purtau costume populare, alții, steaguri ale României. Cei care soseau își exprimau emoția și bucuria de a participa la un astfel de eveniment.
„Am venit de la Bacău. Este cel mai important eveniment din viața mea. Am copiii în București și mi-a fost la îndemână să stau câteva zile în Capitală”, a spus o femeie.
O alta, venită din zona Moldovei, din comuna Focuri, din Iași, care a plecat de acasă încă de vineri dimineață, a declarat că și-a dorit neapărat să participe la acest eveniment care este „o bucurie imensă”.
Întrebată de ce a venit la beatificare, o femeie din București a răspuns că „este o curiozitate, o noutate”. „În plus, când am auzit la TV cuvântul ’sfințenie’, m-a făcut să cred că se schimbă lumea”, a adăugat aceasta cu ironie.
Tot din timp au venit și oamenii politici, între care foștii președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu.
De asemenea, au fost prezenți foștii premieri Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu, însoțiți de soții, Victor Ciorbea, consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun Bogdan Tătaru-Cazaban, Theodor Paleologu, primarul Sectorului 1 Andrei Chiliman și primarul Sectorului 2 Neculai Onțanu.
Neagu Djuvara, care a fost cununat de Vladimir Ghika, academicienii Eugen Simion, Constantin Bălăceanu-Stolnici și Dan Berindei și scriitorul Stelian Tănase au putut fi văzuți de asemenea la ceremonie.
Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, alături de celelate culte religioase.
Printre cei peste 200 de preoți prezenți, a fost și cardinalul André Vingt-Trois, arhiepiscop de Paris, succesorul celui care i-a înmânat lui Vladimir Ghika taina sfintei preoții în urmă cu aproape 90 de ani.
În momentul începerii liturghiei, oficiate de Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților de la Sfântul Scaun, în sală s-a lăsat o liniște deplină.
Participanții la ceremonie se ridicau cu toții pentru a marca unele momente, rosteau rugăciunile și intonau cântecele religioase alături de prelați, mulți rugându-se chiar în genunchi. Atmosfera a fost astfel ca cea dintr-o catedrală, la o slujbă religioasă, dar și la o mare sărbătoare.
Între primele momente din ceremonie a fost citirea de către Angelo Amato a scrisorii apostolice prin care Papa Francisc I a aprobat beatificarea lui Vladimir Ghika, acordându-i titlul de „Fericit”. După aceasta, mulțimea a cântat un nou imn, al Fericitului Vladimir Ghika, a rostit o nouă rugăciune, dedicată monseniorului, și a ascultat predica pregătită de Angelo Amato în care a fost evocată viața principelui român devenit preot catolic și martir pentru credință în închisoarea comunistă.
Câteva zeci de credincioși au fost și împărtășiți de mai mulți preoți în cadrul ceremoniei.
La final, arhiepiscopul romano-catolic de București Ioan Robu le-a mulțumit celor prezenți, printre care peste 30 de membri ai familiei Ghica care s-au aflat în sală alături de credincioși veniți din mai multe țări din Europa, dar și din SUA și Liban. Mulțumirile lui Ioan Robu s-au îndreptat și către postulatorii care au lucrat ani de zile pentru finalizarea dosarului pentru beatificare.
În perimetrul Romexpo nu au putut fi văzuți cerșetori în timpul evenimentului, de buna desfășurare a căruia s-au ocupat și foarte mulți voluntari, majoritatea foarte tineri.
Din momentul beatificării, Vladimir Ghika poate fi venerat public de credincioșii catolici, atât romano-catolici, cât și greco-catolici, având și o zi în care va fi celebrat liturgic – 16 mai, ziua morții sale.