Viziune în alb și negru

Meciul dintre Fiorentina și Milan a fost perceput ca fiind unul de capitală importanță pentru ocuparea locului 4 în Italia, ultimul cu viză pentru Liga Campionilor. Dar de unde neapărat ideea că doar una dintre cele două echipe va avea câștig de cauză? Podiumul chiar este bătut în cuie?
În ciuda unei plasări deocamdată meritorii, locul trei pentru Juventus mi se pare că îi depășește posibilitățile. Poate fi surprinzătoare o asemenea afirmație despre cea mai titrată echipă pe plan intern din Italia, dar eu cred că actualul Juve obține maximum cu minimum de resurse, ceea ce e bine în fond, dar înseamnă și că perspective de mai bine nu prea există, cel puțin nu în acest sezon. Lipsită de resursele obișnuite, după un sezon de Serie B și o absență de doi ani din Liga Campionilor, marea victorie a lui Juve a fost păstrarea câtorva piese de bază. Numai că Del Piero și Nedved nu mai sunt câștigătorii Balonului de Aur de odinioară. Practic, Trezeguet este cel care ține steagul sus. Buffon, simbolul din poartă, are probleme serioase de sănătate, iar Camoranesi a ajuns să facă naveta între teren și banca de rezerve, după o suită de accidentări. Față de trupa veche, au fost aduși unii jucători buni, dar ieftini, întrucât și-au depășit apogeul carierei (Grygera, Salihamidzic). În apărare a ajuns titular de drept Legrottaglie, care a fost dat de rău și apoi adus înapoi de bun. Cu asemenea jucători se poate parcurge doar un sezon echilibrat, fără acute. În această perioadă de tranziție, tot ce speră alb-negrii de la această generație este o clasare de Liga Campionilor, ceea ce le-ar permite permite oficialilor torinezi, în contul veniturilor ulterioare, primenirea adevărată a lotului. Dar până atunci, pentru Mutu, Juve e o pâine de mâncat! Ca și acum doi ani…