A mai plecat un Prieten… Brusc, încărcat de gânduri și doruri, de frământări nespuse, de visuri și speranțe rămase suspendate undeva între lumi. Pictorul de mare talent GAVRIL-VASILE NETEA (LUȚĂ sau GABI pentru cunoscuți) din satul Mănăstirea Humorului, județul Suceava, s-a dus să-i întâlnească pe îngerii cărora le-a desenat aripile pe suprafața atâtor biserici – precum și în icoane și tablouri de o frumusețe parcă ireală – dar va continua să ne coloreze amintirile și de acum înainte. Încă din copilărie ne-a legat o prietenie frumoasă și – chiar dacă soarta ne-a purtat pe căi diferite – nici timpul, nici depărtările nu au schimbat frăția unuia pentru celălalt și respectul reciproc.
I-am admirat, de-a lungul timpului, extraordinarele colecții de săbii, de timbre, de monede, cărțile vechi de mare valoare, tablourile de un farmec aparte și am înțeles, tot mai bine, că un om cu asemenea preocupări nu poate fi decât unul deosebit. A pictat în multe locuri din țară, inclusiv în localități din județul Suceava, printre care satul natal, apoi Humoreni, Negrileasa, Hănțești (la biserica unde slujea părintele Dan Gheorghiță, actualul paroh din Mănăstirea Humorului), bucurându-se de aprecieri binemeritate. Extrem de dragă sufletului său a rămas contribuția adusă la pictarea catedralei din Târgu Mureș, sub îndrumarea renumitului profesor Nicolae Stoica, frumosul oraș transilvan fiind, de fapt, a doua lui casă. În afara țării, picturile sale împodobesc zidurile unor biserici ortodoxe din Republica Moldova, Ucraina și Cipru, peste tot fiindu-i apreciate talentul și caracterul aparte.
Mama Areta (87 de ani), fiul Gabriel, fratele și surorile – trecând cu greu peste imensa durere provocată de plecarea neașteptată – îl vor pomeni întotdeauna, cinstindu-i, așa cum se cuvine, memoria.
Rămân năzdrăvăniile copilăriei, teribilismele adolescenței și discuțiile interminabile despre religie, istorie, pictură, tradiții, muzică, filosofie, iubire, purtate în margini de zile și nopți fermecate. Plimbări, dans, lecturi, sport, seri cu prietenii – care acum îl plâng la fel ca mine – toate acestea ne-au înfrumusețat existența. Luță a fost și rămâne Prietenul meu – dincolo de tot ceea ce presupune zbuciumul existențial – și mă voi ruga mereu pentru ca sufletul lui bun să-și afle liniștea și iertarea. Maica Domnului – pe care a venerat-o – să-i fie aproape… Să-l țină Dumnezeu în lumină!
NU MAI SUNT ACELAȘI
Indiferent de ceas și anotimp
Nu mai ridic castele, n-are rost;
S-au întâmplat atâtea între timp
Și nu mai sunt acela care-am fost.
Nici nu mai pot spera, ca altădată
Când sufletu-mi era complet deschis,
Căci, între timp, pitici de ciocolată
Au tras cu amăgiri la mine-n vis.
Da, astăzi sunt cumplit de obosit,
Mi-au sucombat credințele, pe rând;
Doar Dumnezeu mai este de găsit
Întămâind mirări la mine-n gând.
Nu m-am ticăloșit, chiar nu se poate
Să mă cobor în iadul din cuvânt…
Mă voi lupta, mereu, pentru dreptate,
Plătind tribut prin tot ce am mai sfânt.
Eu nu renunț, doar plec să-mi oblojesc
Pământul care sunt, c-un strop de vin,
Să caut leac acelor ce iubesc
Și mă întorc…Să nu plecați…Revin!
(Constantin MOLDOVAN)
Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!
