Iarnă grea

Viscolul a semănat urgie prin județ



Viscolul a pus la pământ aproape tot județul Suceava
Viscolul a pus la pământ aproape tot județul Suceava

Viscolul a pus la pământ aproape tot județul Suceava, mai puțin zona de munte, unde vântul nu a suflat foarte tare. În schimb, în zona de șes și de deal problemele s-au ținut lanț pe tot parcursul zilei, iar Codul Galben de vânt și ninsori care trebuia să expire ieri la ora 12.00 a fost prelungit mai întâi până la ora 15.00, iar mai apoi până la ora 21.00.
Vântul care a suflat prin anumite zone chiar și cu 70 km/h a creat o adevărată perdea albă de valuri de zăpadă, reducând vizibilitatea foarte mult, până aproape de zero. Șoferii care au avut ghinionul să se afle pe aceste drumuri și-au blestemat pur și simplu zilele. Zeci de mașini au fost prinse între troienele de zăpadă și au reușit să-și continue drumul doar după intervenția utilajelor de deszăpezire.
Un astfel de caz s-a petrecut pe drumul dintre Dumbrăveni și Bursuceni, unde mai mulți șoferi au rămas prizonieri pentru aproximativ o oră, la fel cum s-a întâmplat și pe drumul care duce în satul Văratic, din Salcea.
Probleme au avut și mijloacele de transport. Un autobuz a rămas blocat în apropiere de Sălăgeni, iar un microbuz a avut aceeași soartă în nămeții de la Grămești.
Vizibilitatea redusă a provocat și accidente rutiere. Pe drumul național care leagă Suceava de Botoșani, în apropiere de Dumbrăveni, două mașini s-au ciocnit, din fericire fără ca cineva să fie rănit. Situații asemănătoare s-au înregistrat și pe alte drumuri din județ, iar șoferii spun că de multă vreme nu au mai văzut o asemenea descătușare a naturii.
Drumuri blocate și circulație restricționată
Ca urmare a limbilor de zăpadă formate de vânt, zeci de drumuri au devenit impracticabile, iar dacă situația a continuat la fel și pe parcursul nopții este foarte probabil ca și alte căi de circulație să se fi blocat.
La ora 17.00 erau blocate 14 drumuri comunale și patru drumuri județene. Drumarii au „capitulat” în zonele Suceava – Berchișești, Pleșești – Vulturești, Siret – Mușenița – Frătăuți și Ilișești – Brașca – Bălăceana.
„Vântul ne creează probleme foarte mari, iar utilajele aflate pe teren muncesc de pomană. Din acest motiv, până când vântul nu va slăbi în intensitate, am luat decizia de a retrage utilajele de pe teren”, a declarat Eugen Girigan, directorul SC Drumuri și Poduri SA Suceava.
Pe drumurile naționale nu erau probleme foarte mari, dar pentru a evita blocajele s-a luat decizia de a restricționa traficul greu. Această măsură a vizat DN 2, pe ruta Fălticeni – Suceava – Siret, DN 29, Suceava – Botoșani, DN 29A, Suceava – Adâncata – Dorohoi, DN 2K, Milișăuți – Solca și DN 17A, Rădăuți – Ratoș.
Totuși, pentru ca tirurile să nu rămână prea mult prin diferite puncte, s-a mers în „baterie”. Mai exact, un utilaj de deszăpezire a curățat drumul, a fost urmat de o mașină de poliție și de mai multe mașini cu greutate mai mare de 7,5 tone. Măsura a fost luată din cauza vizibilității reduse, care ar fi putut provoca accidente și blocaje de anvergură.
Locuințe fără energie electrică
În afara problemelor din trafic, vremea rea a provocat și alte neajunsuri. Astfel, 118 consumatori din Moara, Fântâna Mare, Dornești, Rădăuți, Vicovu de Sus și Cajvana au rămas fără energie electrică, iar refacerea defecțiunilor se făcea cu mare dificultate din cauza vântului.
Autoritățile le cer șoferilor să nu plece la drum cu mașinile decât în condiții de strictă necesitate, cel puțin până când viscolul nu se va opri.



Viscolul a pus la pământ aproape tot județul Suceava
Viscolul a pus la pământ aproape tot județul Suceava
Viscolul a pus la pământ aproape tot județul Suceava
Viscolul a pus la pământ aproape tot județul Suceava
Viscolul a pus la pământ aproape tot județul Suceava
Viscolul a pus la pământ aproape tot județul Suceava