– Ciprian Manolache este orfan de ambii părinți, pe care nici nu i-a cunoscut, și a fost crescut cu mari sacrificii de bunica din partea mamei
– Pe când avea 12 ani, copilul a fost luat în grija statului, pe motiv că bunica nu are cu ce să-l crească
– Băiatul s-a luptat cu sistemul și, în final, a câștigat să rămână alături de bunica care l-a „smuls” din leagănul de copii, pe când acesta avea doar 1 an
– Ciprian și-ar dori foarte mult să ajungă cameraman, iar pentru aceasta ar avea nevoie de o cameră video
Este orfan de ambii părinți. Nu și-a cunoscut mama, care a murit la trei săptămâni după nașterea lui, dar nici tatăl, care a murit când avea doar cinci ani. Bărbatul își abandonase băiatul într-un leagăn de copii, chiar după naștere. Așa începe povestea unui tânăr din Dumbrăveni, care are aproape 19 ani. Ciprian Manolache a urmat școala primară în Dărmănești, gimnaziul la Liceul de Artă „Ciprin Porumbescu” Suceava, profesionala de ospătari la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, după care și-a dat diferențele și atestatul pentru a-și continua studiile liceale. Ciprian a luat nota 9,46 la atestat, iar media de admitere la liceu a fost de 9,69. Este acum în clasa a XII a, la Colegiul Economic, unde mai are de studiat doi ani. Deși viața lui a avut multe urcușuri și coborâșuri, copilul nu s-a dat bătut și s-a luptat cu morile de vânt pentru dreptate.
– „Smuls” din brațele bunicii și dat statului
După moartea mamei, copilul a fost luat din maternitate și dus la leagănul de copii Suceava. La vârsta de 1 an, micuțul a fost luat în familie de către bunica maternă. Femeia, acum în vârstă de 81 de ani, nu a mai suportat faptul că și-a pierdut singurul copil, pe fiica sa, dar și pe nepotul ei, Ciprian. Deși nu avea o situație materială deosebită, femeia și-a jurat că îl va crește singură pe băiat. Anul acest, chiar în ziua de Sf. Ilie, s-au împlinit 18 ani de când bunica l-a „smuls” pe Ciprian din leagănul de copii. În timp, legătura sufletească dintre bunică și nepot s-a cimentat foarte mult. Au fost mereu aproape, la bune și la rele. Totul până într-o zi, când rudele „binevoitoare” și câțiva vecini ai bunicii au făcut mai multe adrese către Primăria Dărmănești și Direcția de Asistență Socială Suceava, prin care semnalau faptul că băiatul nu ar fi bine îngrijit, că bunicii nu au cu ce să-l hrănească, și au reușit să convingă statul că ar fi mai bine să-l îndepărteze pe băiat de singura ființă dragă lui, bunica. Aceste nedreptăți s-au întâmplat pe când băiatul avea 11- 12 ani. Așa a ajuns Ciprian să fie îngrijit, timp de câțiva ani, de mai mulți asistenți maternali, de mai multe familii „străine” băiatului, care a suferit foarte mult pentru că și-a părăsit „forțat” bunica. De multe ori fugea de la familia care era responsabilă să aibă grijă de el, și se întorcea lângă bunici. S-a „bătut” cu statul pentru a rămâne alături de bunica sa, o ființă fragilă, slăbuță, care de-abia se mișcă, ajutată de două cârje.
– Și-a cumpărat canapea, din banii câștigați în vacanțe
Războiul a fost câștigat de Ciprian. L-am găsit în casa bunicilor din Dărmănești, alături de bunicuța care l-a crescut. Ciprian își amintește cu drag și de bunicul său, Gheorghe Opariuc, „un bun violonist”, după cum ne-a spus Ciprian, talent care, din păcate, nu a fost moștenit și de nepot. „Cele mai frumoase momente ale mele sunt acele zile, puține câte au fost, când trăia și bunicul și ne adunam cu toții, cu nepoți, cu rude, aici, acasă”, își amintește Ciprian. De cadouri…, nu-și amintește să fi primit de la cineva, vreodată. Singur a muncit și a reușit, cu bănuții lui, să-și împlinească unele visuri. A muncit ca ospătar sau bucătar la mai multe restaurante sucevene, pe perioada vacanțelor. A împărțit pliante, iar cu banii adunați de la serviciile prestate în vacanțe și-a ajutat bunica: a cumpărat lemne, hrană, a achitat unele facturi și-a cumpărat o canapea, un telefon mobil, un calculator, o bicicletă. Sunt darurile pe care singur și le-a făcut. S-a întreținut mereu singur. Băiatul ne-a povestit cu tristețe că sesizările la Protecția Copilului Suceava au venit de la o parte dintre rudele bunicii, care așteptau să moară bătrâna, și să împartă bruma de avere: o căsuță mică, cu două camere și un hol, și o curte în jurul casei. Singurele obiecte de preț din această casă sunt tabloul mamei lui Ciprian, care este așezat pe perete, și tabloul bunicilor săi, pe care i-a iubit și-i iubește în continuare. Aproape că nu poate să viseze la ceva care ar putea să-i vină din altă parte decât din brațele sale, din munca sa. „M-am luptat foarte mult să rămân aici, cu bunica. A fost ca un război, dar nu m-am lăsat. Într-un timp, pe când eram la un asistent maternal, am găsit-o pe bunica, iarna, fără nici un lemn, flămândă, credeam că o voi pierde, va muri. Atunci mi-am spus că nu o voi mai părăsi niciodată”, ne-a povestit Ciprian. Când a avut unele probleme grave de sănătate, Ciprian singur s-a dus la medic, a ținut un regim drastic și se simte mai bine. Băiatul mai are doi frați, Andrei, și Romică. „Țin la ei foarte mult, mai ales la Andrei, dar parcă nu primesc din partea lor aceleași sentimente. Îi mai sun eu, îi întreb ce mai fac. Nu vreau să pierd legătura cu ei. Andrei este fratele meu bun, iar Romică este frate doar de pe tată. Andrei a fost crescut de tata, iar apoi, pe când avea și 6-7, ani a murit tata, și a fost crescut de bunicii din partea tatălui”, își deapănă Ciprian povestea vieții.
– Ciprian visează să devină cameraman de televiziune
Tânărul face naveta permanent la Suceava, încă din clasa a V-a. Nu-l sperie nici frigul, nici căldura. El vrea să termine liceul, și să urmeze o specializare în meseria de cameraman de televiziune – fotoreporter. Este pasionat de fotografie, de imagine. Dacă a reușit ca din banii săi munciți cu ziua să-și cumpere un aparat de fotografiat, la o cameră de luat vederi nu a îndrăznit să spere. „Visul acesta este foarte departe de mine. Mi-ar plăcea enorm să am o cameră video, să merg să filmez în diverse locuri, să învăț cum se prelucrează imaginea, cum se montează pentru a fi bună pentru sticlă. Mă fascinează această lume a imaginilor, deși, recunosc, nu am încă noțiuni în acest domeniu, pentru că nu am nici camera cu care să pot să surprind imagini”, ne-a povestit Ciprian. În această vară, pentru că a avut de susținut mai multe examene și atestatul, dar și pentru că bunica lui este din ce în ce mai slăbită, nu a avut cum să-și caute un loc de muncă. Ciprian nu are cum să-și împlinească singur visul de a avea o cameră video. Nu știe să primească gratis nimic. Nu a trăit plăcerea de a primi în dar un obiect pe care ți-l dorești foarte mult, și care ar putea să te facă să-ți câștigi bucata de pâine în viitor. Dumneavoastră sunteți cei care puteți să-l faceți pe Ciprian să creadă în visul său, așa cum a crezut el în familia sa, în ce a mai rămas din familie, în bunica pe care o va îngriji până la ultima răsuflare. Dacă visul lui Ciprian este important pentru dumneavoastră, puteți să sunați la redacție pentru orice informații suplimentare.
