Virtutea de a fi om

Așadar pentru că am dobândit acest dar atât de mare el iertării păcatelor, să facem totul ca să nu batjocorim o binefacere ca aceasta. Dacă și înainte de primirea cinstei acesteia, păcatele erau vrednice de pedeapsă, cu atât mai mult după ce am primit această nespusă binefacere.
Cele ce spun acum nu le spun la întâmplare, ci pentru că văd pe mulți creștini că duc după botez o viață mai păcătoasă decât cei nebotezați, că nu se vede nici un semn în viața lor că sînt creștini. De aceea nici în oraș, nici în biserică nu poți ști degrabă cine-i credincios și cine-i necredincios, afară doar de ai sta în timpul împărtășirii cu sfintele taine, ca să vezi cine iese afară și cine rămâne să se împărtășească. Și-ar trebui să cunoaștem pe credincioși nu după locul în care se găsesc, ci după viața lor. Marile dregătorii lumești le recunoaștem după insignele purtate de oameni; calitatea noastră de creștini însă trebuie s-o cunoaștem după sufletul nostru. Creștinul trebuie să se arate creștin nu numai după darul pe care-l aduce la altar, ci și după viața nouă pe care o duce; trebuie să fie lumina lumii (Matei 5,14) și sarea pământului (Matei 5,13). Dar când nici pe tine nu te luminezi, nici nu-ți micșorezi putreziciunea, de unde să știu că ești creștin? Că te-ai botezat? Dar tocmai botezul îți mărește mai mult pedeapsa. Că măreția cinstei aduce un adaos de pedeapsă peste cei care nu voiesc să trăiască la înălțimea cinstei. Se cuvine ca un creștin să strălucească nu numai prin cele ce a luat de la Dumnezeu, ci și prin cele ce aduce el lui Dumnezeu. Totul să-l arate creștin: mersul, privirea, îmbrăcămintea, glasul. Vă spun acestea, nu pentru a ne lăuda că suntem creștini, ci pentru a ne pune viața în rânduială spre folosul celor ce ne văd. Așa însă, oricum aș căuta să te cunosc, văd că faci cu totul alte fapte decât fapte de creștin. Dacă aș vrea să te cunosc după locul în care îți petreci timpul, te văd petrecându-ți toată ziua la hipodrom, la teatru, în fărădelegi, la întrunirile cele pierzătoare de suflet din oraș, în întovărășiri cu oameni stricați. Dacă aș vrea să te cunosc după expresia feței, te văd mereu pufnind în râs și molâu ca o femeie stricată, care râde în gura mare. Dacă aș vrea să te cunosc după haine, te văd că nu ești îmbrăcat cu mai multă cuviință decât comedianții. Dacă aș vrea să te cunosc după cei ce te însoțesc, te văd înconjurat de paraziți și de lichele. Dacă aș vrea să te cunosc după vorbe, nu te aud rostind vreo vorbă sănătoasă și la locul ei, care să ajute la îmbunătățirea vieții noastre. Dacă aș vrea să te cunosc după mâncărurile de la masă, apoi masa ta te acuză și mai mult.
– Când ești om cu adevărat?
Spune-mi dar după care fapte să te cunosc că ești creștin, când totul te arată necreștin? Dar pentru ce spun: creștin? Nu pot ști bine nici dacă ești om. Când te văd că arunci cu picioarele ca un măgar, că sari ca un taur, că nechezi după femei ca un armăsar, că ești lacom la mâncare ca un urs, că-ți îngrași trupul ca un catâr, că ești ranchiunos ca o cămilă, că răpești ca un lup, că te mânii ca un șarpe, că rănești ca o scorpie, că ești șiret ca o vulpe, că ții în tine veninul răutății ca o aspidă și viperă, că lupți împotriva fraților tăi ca demonul cel rău, cum voi putea să te număr cu oamenii când nu văd în tine caracteristicile firii omenești? Căutând să fac deosebirea între un necredincios și un credincios, mi-e teamă că nu voi găsi nici deosebirea dintre un om și o fiară. Cum să te numesc? Fiară? Dar fiarele au numai unul din cusururile amintite! Tu însă ai adunat în tine toate cusururile și mergi chiar mai departe decât fiarele sălbatice. Să te numesc drac? Dar dracul nu slujește tiraniei stomacului, nici nu îndrăgește banii. Spune-mi, te rog, pot să te mai numesc om când ai mai multe cusururi decât fiarele și dracii? Dacă om nu pot să te numesc, cum pot să te mai numesc creștin? Și marea grozăvie este că suntem atât de plini de păcate, că nu ne vedem sluțenia sufletului nostru și nici nu ne dăm seama de urîțenia lui. Când te duci la frizerie ca să-ți tunzi părul, iei oglinda și te uiți cu atenție la pieptănătura părului, întrebi pe cei de față și chiar pe frizer dacă ți-e aranjat bine părul de pe frunte; chiar când ești bătrân nu te rușinezi să-ți piepteni și să-ți aranjezi părul ca unul tânăr; dar nu ne sinchisim deloc că sufletul nostru nu-i numai pocit, ci și sălbătăcit, ajungând ca Scila (monstru marin cu zece capete și douăsprezece picioare) sau Himera (monstru cu trei capete: de leu, de capră și de șarpe) din miturile păgâne. Și avem totuși și pentru suflet o oglindă duhovnicească, cu mult mai bună și mai de folos decât cealaltă. Oglinda aceasta nu ne arată numai sluțenia sufletului, ci, dacă voim, ne arată și cum să ne schimbăm sluțenia într-o frumusețe fără seamăn.
– Care-i oglinda aceea?
– Viața bărbaților virtuoși, istoria vieții lor fericite, citirea Sfintelor Scripturi, legile date de Dumnezeu. Dacă ai vrea să te uiți numai o dată la chipurile sfinților acelora, vei vedea și urîțenia sufletului tău; și odată ce ți-ai văzut-o nu mai ai nevoie de altceva ca să scapi de urîțenia lui. La asta ne și folosește oglinda: ne ajută să ne schimbăm cu ușurință înfățișarea.
– Puterea omului
Nimeni deci să nu mai aibă chip de fiară. Dacă robul nu intră în casa tatălui, cum vei putea tu să intri în pridvoarele acelea, când ești și fiară? Dar pentru ce spun fiară? Un om ca acesta este mai cumplit ca o fiară. Că fiarele, deși sălbatice prin firea lor, ajung de multe ori blânde dacă sunt dresate de oameni. Dar tu, care schimbi sălbăticia firească a fiarelor și le faci blânde împotriva firii lor, ce cuvânt de apărare mai poți avea când însuți schimbi blândețea ta firească într-o sălbăticie potrivnică firii tale? Îmblânzești fiara, care-i sălbatică prin firea ei, și tu, împotriva firii tale, te sălbăticești, deși ești blând prin fire. Domesticești pe leu, ți-l faci ascultător, dar faci ca mânia să-ți fie mai sălbatică decât leul! Pentru îmblânzirea leului îți stau în față două piedici: lipsa de rațiune a fiarei și sălbăticia lui mai cumplită decât a tuturor fiarelor; și totuși birui firea leului, datorită prisosului de înțelepciune dat ție de Dumnezeu. Pentru ce, omule, tu, care birui firea animalelor sălbatice, pentru ce-ți trădezi odată cu firea și frumusețea voinței? Dacă ți-aș porunci să îmblânzești pe un alt om, n-ai socoti porunca peste puterile tale, deși ai putea să-mi spui că nu ești stăpân pe voința altuia, nici nu-ți stă în putere totul; acum însă e vorba de fiara din tine, peste care ești deplin stăpân.
(OMILIA IV la Matei, Ioan Gură de Aur)