Ansamblul „Ciprian Porumbescu”

Virtuozul acordeonist Dan Decebal Chitic, o viață în cântec



Dan Decebal Chitic, de 33 de ani la Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava
Dan Decebal Chitic, de 33 de ani la Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava

Virtuozul acordeonist Dan Decebal Chitic, care din anul 1981 este angajat al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava, își trăiește viața în cântec. Cunoscutul instrumentist a dat recent numele unui festival internațional de muzică populară organizat în orașul Darabani, locul copilăriei sale. Evenimentul, aflat la prima ediție, a fost organizat la sfârșitul lunii august de Asociația „Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța” și a reunit soliști vocali, instrumentiști și formații de muzică populară din Ucraina,Republica Moldova și România. Acordeonistul „adoptat” de Suceava este onorat că un festival internațional organizat în localitatea unde s-a născut, Darabani, îi poartă numele.
„Acest instrument m-a ajutat să le ofer oamenilor bucurie”
La sfârșitul acestei luni, pe 30 septembrie, Dan Decebal Chitic împlinește 58 de ani, din care aproape 50 i-a trăit cu acordeonul în brațe. „Este obiectul muncii pe care o fac. Înseamnă viața mea, pentru că mi-a adus doar bucurii. Chiar și atunci când eram trist, ca tot omul, când eram apăsat de anumite probleme, acordeonul m-a scos din această stare. Mai ales că atunci când ești în spectacol sau când mergi să cânți la o petrecere, oamenii nu trebuie să știe ce probleme ai tu. Ei așteaptă de la tine zâmbete, cântece care să-i înveselească, bună dispoziție. Acest instrument m-a ajutat să le ofer oamenilor bucurie”, ne-a povestit artistul.
El a completat că în această meserie trebuie să fii sincer, să fii viu, adevărat, să cânți live, pentru că lumea te va iubi pentru dăruirea ta. „Cred că este o meserie pe care o faci dacă ai har, dacă Dumnezeu te-a înzestratcu talent, dar este nevoie și de multă muncă. Nu te plictisești niciodată, pentru că mereu trebuie să fii în pas cu cerințele publicului, mereu trebuie să îi surprinzi pe oameni cu interpretările tale și eu am încercat să cânt folclor la acordeon, un instrument care nu are chiar o tradiție la români, așa cum au fluierul, cavalul, țambalul, cobza”, ne-a povestit instrumentistul, care a călătorit în toată lumea, a cântat pentru soții Ceaușescu, dar și pentru Regele Spaniei, Juan Carlos, în cadrul unor recepții cu ștaif, pe vas de croazieră și pe scene mari ale lumii.
Turnee în lume, alături de nume mari ale muzicii și teatrului românesc
Dan Decebal Chitic s-a născut într-o familie de români basarabeni care au trecut Prutul odată cu trupele române împinse înapoi de sovietici, fiind fiul unui cunoscut lăutar din zona Darabanilor, Serghei Chitic, căruia i se spunea Serioja. Tatăl lui Dan Decebal a absolvit o școală de muzică la Cernăuți și a devenit profesor la Darabani, el formând multe generații de instrumentiști. Serioja i-a pus în mână fiului său, pe când avea 8 ani, un acordeon de care acesta nu s-a mai desprins. Deși învățase primele note muzicale la vioară, lecție predată tot de tatăl său, Dan Decebal Chitic a rămas fidel acordeonului, cu care a cântat la petreceri în orașul natal și împrejurimi, în anii adolescenței. „Orga la braț” l-a dus în locuri pe care nici nu le visa vreodată. A străbătut lumea în lung și în lat, cântând în multe orașe din Europa, dar a ajuns „cu cântec” și în SUA sau Japonia. „În Japonia am fost cel mai bine primiți, în anii ’94-’95. M-a impresionat corectitudinea lor, rigoarea, cultul pentru muncă. În insulele nipone am cântat alături de Sofia Vicoveanca. Un al turneu reușit a fost cel din SUA, unde am evoluat pe scenă alături de Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Marius Țeicu, Angela Similea și Corina Chiriac. Am străbătut Oceanele Atlantic și Pacific cu nava de croazieră «Legenda mărilor»,din Miami până în Alaska, opt luni, în anii ’93 – ’94, împreună cu profesorul Gelu Cuzic, un virtuoz al viorii, cântând pentru pasagerii vasului”, povestește cu drag acordeonistul.
În turnee i-a cunoscut și s-a împrietenit cu regretatul actor Jean Constantin, cu Ionuț Dolănescu, Florin Piersic, Mirabela Dauer. „Am fost bun prieten cu regretatul Jean Constantin, un om cu o inimă foarte mare. În timpul unui turneu în Austria, Florin Piersic mi-a dedicat un spectacol, deoarece era ziua mea de naștere. Oameni extraordinari, cu care am avut privilegiul să cânt. Cu Ionuț Dolănescu am participat la mai multe spectacole în America. Este un un interpret de excepție”, ne-a povestit artistul. Deși este adeptul originalității și iubește mult folclorul autentic, în străinătate Dan Decebal Chitic a cântatpiese din repertoriul internațional. Pentru spectacolele din țară, pentru publicul cunoscător de folclor, instrumentistul a cules multe melodii de pe meleaguri natale, numele lui fiind legat de piese precum „Hora din Darabani” și „Sârba boierească”.
„Nu m-a trădat acordeonul”
De-a lungul anilor, virtuozul Dan Decebal Chitic a reușit să-și achiziționeze mai multe acordeoane, cu care să interpreteze genuri muzicale diferite. Deși pe piață există și acordeoane care trec de 20.000 de euro, Dan Decebal Chitic este mândru că a reușit să cumpere și el câteva mai scumpe, unul ajungând aproape de 6.000 de euro. La serviciu, folosește instrumentul din dotarea Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, pe care, după atâtea mii de ore de cântare, îl cunoaște mai bine ca pe sine. O singură dată l-a trădat, dar nu în timpul spectacolului, ci înainte de a urca pe scenă. „Cred că de la căldură, s-au dezacordat niște «muzicuțe»din interiorul acordeonului și nu am putut cânta la acel spectacol. După, l-am dus la reparat. Altfel, nu m-a trădat acordeonul. Eu sunt o fire optimistă și nu intru în panică. Chiar nu am amintiri neplăcute legate de acest instrument, din turneele pe care le-am făcut prin lume. Sunt ani și ani, în care poți să câștigi mai mult sau mai puțin, dar toate spectacolele au ceva aparte, rămâi cu amintiri de peste tot”, este părerea artistului.
Generații de muzicieni
Dan Decebal Chitic a început liceul în orașul Darabani, dar și-a terminat studiile la Botoșani, după ce, în clasa a XI-a, maestrul Ioan Cobâlă l-a descoperit și l-a luat la Orchestra „Rapsozii Botoșanilor”. În 1981 a plecat de la „Rapsozii Botoșanilor”, unde activase ca acordeonist, și s-a angajat la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, unde este și astăzi. Tânărul Chitic a fost convins să schimbe ansamblul de cunoscutul trompetist Alexandru Havriliuc. Își amintește cu drag de ansamblul botoșănean, unde a avut onoarea să-i cunoască pe interpreții consacrați Ion Dolănescu, Irina Loghin sau Mina Pâslaru. Azi se mândrește că, împreună cu Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, a urcat pe marile scene ale lumii, alături de cei mai mari artiști români, amintind doar câteva nume: Maria Ciobanu, Maria Cornescu, Ion Dolănescu, Laura Lavric, Sofia Vicoveanca, Mina Pâslaru. La rândul său, încearcă și el să modeleze noi talente. Primii care au prins drag de muzică, de instrumente, de artă, au fost chiar copiii lui Dan Decebal Chitic. Ionuț Dragoș și Ina Andreea sunt absolvenți de Conservator, fiul fiind angajat contrabasist la Ansamblul „Ciprian Porumbescu”. „Cred că este foarte important cum îi îndrumăm noi pe copii, ce exemplu personal le dăm, pentru ca, mai apoi, să emitem pretenții. Îmi place să fiu corect, mereu interesat să-mi îmbunătățesc performanțele, să mă autodepășesc și țin mult și la ținuta în care apar pe scenă, la costumul popular, care trebuie să fie mereu impecabil, dar și la ținuta de zi cu zi, pentru că face parte din imaginea mea”, ne-a spus artistul.
Patru CD-uri lansate, două în așteptare
Acordeonistul a adunat piese pentru alte două CD-uri (pe lângă cele patru pe care deja le-a scos pe piață), unul de folclor și unul café-concert, pe care le va edita cât de curând. „Este destul de greu să scoți un CD cu folclor autentic. Este costisitor. Ne ajunge cam 4.000-5000 de euro, pentru toate cheltuielile, care includ studiou, orchestrație, dirijor. Albumele mele conțin melodii culese din zona orașului Darabani. Nu le orchestrez eu, dar melodiile sunt compuse cu mult drag, unele fiind inspirate de la lăutari vestiți. Sper să placă și publicului, pentru că, atunci când plecăm în turnee, lumea ne întreabă de CD-uri și e bine să avem ce le oferi. Îmi place ceea ce fac, așa că, dacă voi fi căutat și după pensionare, deși mai este până atunci, voi răspunde da invitațiilor la spectacole, la colaborări cu alți artiști, pentru că știu că la asta mă pricep cel mai bine”, a completat artistul.


Virtuozul acordeonist Dan Decebal Chitic
Virtuozul acordeonist Dan Decebal Chitic
Un festival de folclor din Darabani ii poarta numele
Un festival de folclor din Darabani ii poarta numele
Sub patina timpului
Sub patina timpului
Sofia Vicoveanca, acompaniată de artiști ai Ansamblului Ciprian Porumbescu
Sofia Vicoveanca, acompaniată de artiști ai Ansamblului Ciprian Porumbescu
Pe un vas de croazieră
Pe un vas de croazieră
În timpul unui turneu în Austria, Florin Piersic mi-a dedicat un spectacol, deoarece era ziua mea de naștere
În timpul unui turneu în Austria, Florin Piersic mi-a dedicat un spectacol, deoarece era ziua mea de naștere
In turneu, alături de Mirabela Dauer
In turneu, alături de Mirabela Dauer
Dan Decebal Chitic și profesorul Gelu Cuzic pe un vas de croazieră
Dan Decebal Chitic și profesorul Gelu Cuzic pe un vas de croazieră
Dan Decebal Chitic și acordeonul
Dan Decebal Chitic și acordeonul
Cu Florin Piersic
Cu Florin Piersic
Alături de Stela Popescu
Alături de Stela Popescu
Afisul festivalului
Afisul festivalului
Dan Decebal Chitic împreună cu Daniela Condurache, Irina Loghin și regretatul jean Constantin
Dan Decebal Chitic împreună cu Daniela Condurache, Irina Loghin și regretatul jean Constantin
Virtuozul acordeonist Dan Decebal Chitic împreună cu Ionuț Dolănescu
Virtuozul acordeonist Dan Decebal Chitic împreună cu Ionuț Dolănescu
În turneul din Japonia
În turneul din Japonia
Amintiri din turnee
Amintiri din turnee
Virtuozul acordeonist Dan Decebal Chitic, împreună cu profesorul Gelu Cuzic
Virtuozul acordeonist Dan Decebal Chitic, împreună cu profesorul Gelu Cuzic
Dan Decebal Chitic, de 33 de ani la Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava
Dan Decebal Chitic, de 33 de ani la Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava


Recomandări

Primăria Cajvana a pregătit de „Zilele orașului” o paradă a portului popular, spectacole de excepție și premierea elevilor și sportivilor

Pe 12 și 13 iulie, în orașul Cajvana va avea loc o nouă ediție a festivalului „Din stejar, stejar răsare”
Pe 12 și 13 iulie, în orașul Cajvana va avea loc o nouă ediție a festivalului „Din stejar, stejar răsare”

Primăria Cajvana a pregătit de „Zilele orașului” o paradă a portului popular, spectacole de excepție și premierea elevilor și sportivilor

Pe 12 și 13 iulie, în orașul Cajvana va avea loc o nouă ediție a festivalului „Din stejar, stejar răsare”
Pe 12 și 13 iulie, în orașul Cajvana va avea loc o nouă ediție a festivalului „Din stejar, stejar răsare”

Dan Strutinschi: „Vreau să încerc să fac o culegere de proză scurtă umoristică. În vremurile noastre…, cu umor negru. Voi continua să scriu”

Lansarea volumului „Lumea prezentată sucevenilor. N-ai economist... vine Dan”, semnat de Dan Strutinschi
Lansarea volumului „Lumea prezentată sucevenilor. N-ai economist... vine Dan”, semnat de Dan Strutinschi