Sprijin

Virginel Iordache anunță că și anul acesta Guvernul României continuă programul „Euro 200”



Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache
Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache

Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache a anunțat că și în anul școlar 2018 – 2019, Guvernul României va continua măsurile de susținere a sistemului de învățământ și sprijină accesul elevilor și studenților la educație, prin facilitarea achiziției de tehnică IT&C modernă. Virginel Iordache a făcut referire la Programul „Euro 200”, precizând că acesta se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, program care are ca obiective stimularea achiziționării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competențe specifice, în utilizarea mijloacelor de tehnologie informatică și comunicații. Iordache a spus că în mod concret, elevii și studenții care provin din familii cu venituri reduse vor fi ajutați să achiziționeze calculatoare, prin acordarea sumei de 200 de euro. „De această sumă vor beneficia doar elevii care provin din familii al căror venit brut lunar pe membru de familie este de maximum 250 de lei. Pot aplica elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani”, a declarat senatorul PSD de Suceava. Virginel Iordache a spus că distribuirea bonurilor valorice se va realiza în perioada 22 iulie – 9 august a.c., la nivelul unităților de învățământ sau universităților, urmând ca achiziția efectivă a echipamentelor IT, de la orice furnizor de profil, să se facă în intervalul 24 iulie – 10 octombrie 2019. Senatorul social-democrat a mai precizat că pentru derularea acestui proiect, în bugetul pentru anul 2019 s-a asigurat finanțarea necesară, respectiv 12 milioane de lei, bani ce vor asigura sprijin pentru 12.000 de elevi și studenți.



Recomandări

Sindicatele din educație anunță continuarea protestelor cu „impact maxim, dar sacrificii minime” pentru elevi și studenți

Sindicatele din educație anunță continuarea protestelor cu „impact maxim, dar sacrificii minime” pentru elevi și studenți
Sindicatele din educație anunță continuarea protestelor cu „impact maxim, dar sacrificii minime” pentru elevi și studenți

35 de ani de excelență în educație, sărbătoriți la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava

Zilele Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava - debutul manifestărilor
Zilele Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava - debutul manifestărilor