Aniversare

Viorica Hogaș, sărbătorită astăzi la împlinirea vârstei de 106 ani

Viorica Hogaș, la împlinirea vârstei de 105 ani

Fosta învățătoare Viorica Hogaș, care împlinește astăzi venerabila vârstă de 106 ani, este sărbătorită printr-o scurtă ceremonie, realizată în cadrul restrâns al familiei de către cei apropiați, împreună cu o mică delegație din partea conducerii comunei Udești, unde femeia și-a petrecut cei mai mulți ani din viață, și cu reprezentanți ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război, Filiala Suceava. Ea va primi de la cei care au dorit să-i fie aproape în această zi aniversară flori, diplome și tort, în semn de prețuire și cinste făcută meleagurilor pe care și-a trăit viața.
Viorica Hogaș s-a născut la 9 februarie 1915, în comuna Udești și a trebuit să răzbată singură în viață, după ce a rămas văduvă de la vârsta de 25 de ani. A fost învățătoare, la fel ca și soțul ei, pe care l-a pierdut în luptele de la Tătarca, în apropiere de Odessa, în încleștările celui de al Doilea Război Mondial. Femeia a fost nevoită să-și crească singură fetița cu care a rămas, având astăzi doi nepoți și trei strănepoți, pe care i-a crescut și i-a iubit ca pe copiii ei.

Recomandări

Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, punte între tradiție și inovație la Cercul Pedagogic al profesorilor de Socio-Umane

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale