Începând cu data de 16 iulie 2013, funcția de director al Centrului Cultural „Bucovina” va fi ocupată de către Viorel Varvaroi. Decizia a fost luată ieri de către consilierii județeani suceveni, care au aprobat o hotărâre prin care Viorel Varvaroi ar urma să preia conducerea Centrului Cultural „Bucovina”, instituție înființată prin comasarea Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, Școala Populară de Arte „Ion Irimescu” și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Varvaroi va ocupa funcția deținută în momentul de față de către Petre Horvat. În perioada 2000 – 2009, Viorel Varvaroi a fost angajatul Centrului de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale, iar din anul 2009 lucrează în cadrul Centrului Cultural „Bucovina”.
Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat că Centrul Cultural „Bucovina” nu va mai fi desființat, așa cum s-a propus în toamna anului trecut. Nechifor a afirmat că desființarea acestei instituții și reînființarea ca instituții separate a Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, a Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” și a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ar fi însemnat o diminuare a salariilor angajaților. În aceste condiții, Cătălin Nechifor a precizat că s-a luat decizia păstrării Centrului Cultural „Bucovina”.