Fostul oficial al FC Rapid, Viorel Moldovan, a declarat, luni, că a primit o ofertă de a prelua funcția de director sportiv al clubului Unirea Urziceni, propunere pe care o consideră „interesantă”. „S-ar putea să fiu noul director sportiv al celor de la Urziceni, e o ofertă interesantă, dar deocamdată nu mă grăbesc. Trebuie să mai discut cu cei de acolo. În principiu eu știu ce vor de la mine, dar mai trebuie vorbit. Oricum, eu mai am și alte variante, nu e o problemă”, a spus fostul atacant. Moldovan susține că poate lucra foarte bine cu președintele clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, deși au fost angajați la cluburi rivale. „Eu pot colabora foarte bine cu Mihai, n-am nicio problemă. N-are nicio importanță că el a fost la Steaua, iar eu la Rapid. Ce a fost, a fost, la Urziceni e alt club. Eu mă bucur că la Urziceni se poate lucra. Este un staff tânăr, cu altă viziune și altă mentalitate. Dacă voi accepta, sunt sigur că totul va fi în ordine”, a precizat Moldovan. Fostul atacant spune este tentat și de meseria de antrenor, dar nu vrea să accepte chiar orice ofertă. „Am ceva oferte și de antrenor, dar din Divizia B. Deocamdată nu mă interesează. În primul rând că nu vreau chiar orice și în al doilea rând a început deja campionatul. Nu mă grăbesc. Acum nu o să accept orice doar de dragul de a mă duce undeva”, a explicat Moldovan. Fostul internațional a declarat, vineri, că a renunțat la funcția de director sportiv la FC Rapid, deoarece încurca prea multă lume la gruparea giuleșteană. „Am renunțat la Rapid, încurcam prea multă lume acolo, am discutat cu domnul George Copos chiar acum, i-am explicat cum stau lucrurile și cum văd eu lucrurile și a înțeles că cel mai bine este să ne vedem fiecare de drumul lui. Copos nu a insistat ca să rămân pentru că în niciun caz nu este un om naiv. Eu am încercat să fac lucrurile așa cum am crezut de cuviință dar nu s-a putut. Nu plec cu scandal, mi-am strâns mâna cu domnul Copos și pot să spun că nu am nimic să-i reproșez. Nu mi-am prezentat nicio demisie, pentru că nu aveam din ce funcție să-mi dau demisia, atât timp cât eu nu semnasem un contract de muncă cu Rapid”, a spus Moldovan, care ocupa funcția de director sportiv la Rapid de la finalul sezonului 2006/2007, atunci când s-a retras din activitatea de fotbalist.





