Exacum affine este o plantă perenă originară din Insula Socotra, din Oceanul Indian. Mai este cunoscută și sub denumirea de Violeta de Persia, Violeta Mexicană sau Violeta Germană. Genului Exacum îi aparțin aproximativ 40 de specii de plante, însă doar Exacum affine este cultivată ca plantă ornamentală.
Este vorba de o plantă cu dimensiuni mici, care poate ajunge la o înălțime de maximum 25-35 de centimetri și care crește sub forma unei tufe rotunjite, foarte ramificată. Frunzele au aproximativ trei centimetri lungime, sunt ovale, cărnoase, ascuțite și au culoarea verde strălucitor.
Din primăvară și până în toamnă, planta produce numeroase flori micuțe, cu cinci petale, de culoare violet și cu stamine galbene. Există și varietăți care produc flori albe, roșii, albastre sau roz.
Îngrijire.
Violeta de Persia preferă locurile semiumbroase, ferite de razele directe ale soarelui. Violeta de Persia este cultivată în general ca plantă de apartament, însă poate fi ținută și în grădină. Mutarea într-un mediu deschis se va face însă treptat. Pentru a favoriza înflorirea primăvara, este recomandată păstrarea ghiveciului, în perioada de iarnă, într-un loc nu foarte cald, cu temperaturi în jurul valorilor de 12-15 grade Celsius. De-a lungul anului, Violeta de Persia trebuie udată cu regularitate, evitând ca solul să se usuce. În lunile de iarnă, se vor rări udările și se vor intensifica odată cu venirea primăverii. Se vor evita pe cât posibil perioadele lungi de secetă.
Din martie și până în octombrie, se va adăuga în apa pentru udat îngrășământ pentru plantele cu flori. Pentru o dezvoltare armonioasă a plantei, frunzele și florile se vor pulveriza periodic cu apă demineralizată. În ceea ce privește solul, Exacum affine tolerează foarte bine un amestec format din două părți turbă, o parte lut și o parte nisip. Preferă un mediu cu umiditate sporită. În acest sens, planta poate fi așezată pe o tavă cu granule umede, dar fără ca apa să ajungă la vas. Violeta de Persia nu are nevoie de ghivece foarte mari deoarece dimensiunile plantei sunt destul de reduse.
Înmulțire, paraziți și boli.
Înmulțirea se realizează în general prin semințe. De asemenea, se pot folosi și butași, dar acesta este un procedeu foarte lent. Dacă semințele sunt semănate în luna februarie, planta va înflori vara. Dacă sunt semănate toamna, planta poate înflori încă din primăvara. Semințele germinează într-un interval de 15-30 zile, la temperaturi de 21-24 de grade Celsius.
Odată ce răsadurile au crescut suficient pentru a putea fi manevrate, acestea se plantează în ghivece mici. După această operațiune, ele au nevoie de udare și fertilizare o dată pe săptămână până la apariția primilor boboci. În acest moment, plantele vor fi mutate în ghivece mai mari.
Cele mai multe probleme legate de îmbolnăvirea plantei se referă la mucegai, care poate afecta rădăcina. Mucegăirea se produce din cauza excesului de fertilizator, sau de apă, ori apei rămase pe plantă și pe frunze când udatul s-a făcut seara târziu. De asemenea, o climă excesiv de uscată poate duce la apariția acarienilor pe partea interioară a frunzelor.
