Violatorul minorei din Moara a fost internat la Secția de Psihiatrie din Burdujeni



– Florentin Niculae Muscă, în vîrstă de 24 de ani, din comuna Drăgoiești, nu este la prima faptă de acest gen
Decizia arestării tînărului care a violat o minoră într-un lan de porumb de pe raza comunei Moara, după care a ținut-o sechestrată aproape trei ore, a fost amînată pentru cîteva zile, acesta fiind internat în Secția de Psihiatrie din Burdujeni. Și asta pentru că Florentin Niculae Muscă, în vîrstă de 24 de ani, din comuna Drăgoiești, urmează să fie expertizat psihiatric, tînărul figurînd în evidențe cu afecțiuni psihice. De altfel, tînărul nu este la prima infracțiune de acest gen, el fiind autorul unei tentative de viol petrecută în urmă cu circa doi ani de zile. La acea dată, Muscă a scăpat basma curată, obținînd un tratament psihiatric ambulatoriu, după ce medicii legiști au stabilit că nu avea discernămînt cînd a comis fapta. Tratamentul psihiatric la care a fost supus în urma acelei tentative de viol și-a dovedit „eficiența” la începutul acestei săptămîni, atunci cînd tînărul a recidivat și a violat o adolescentă în vîrstă de 17 ani. Luni după-amiază, Muscă a acostat-o pe victimă pe raza comunei Moara, și, amenințînd-o cu acte de violență, a tîrît-o într-un lan de porumb din apropiere. Aici, o obligat-o să se dezbrace și să întrețină raporturi sexuale cu el, după care a sechestrat-o pe minoră pentru aproximativ alte trei ore, abia spre seară hotărînd să o lase să plece. La începutul săptămîni viitoare, tînărul va fi expertizat psihiatric, iar, dacă se va dovedi că nu are discernămînt, procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Suceava vor cere instanței de judecată internarea lui într-un centru de tratament. Dacă, totuși, medicii legiști vor stabili că Muscă a comis fapta cu discernămînt, atunci tînărul riscă să petreacă următorii ani în spatele gratiilor pentru viol și lipsire de libertate.