Vino să respiri viață de pe buzele mele verzi ca bradul dopat cu plasticul suferinței a clipelor albe și fugărite de fumul pasiv al cotidianului activ ca vulturul dimineții înghețat pe piscuri uitate de timp și de lumina lașă a zilei de mult apusă peste sufletul înecat în pădurea mută și dură cucerită de pârâiașe obtuze ca stânca indiferenței omului contemporan față de eul antic și captiv între gratiile conștiinței lui și vegheată din lumea paralelă ascunsă de întunericul scântei divine din el; acum el se ascunde între ieri și poimâine uitat de curcubeul fericirii știrbe ca o babă păcălită de bumerangul oxigenat din balonul ei limitat de pașii cei mai îndepărtați ai trecutului gri și conturat în poze îngălbenite de bătrânețea ascuțită ca un viciu și îndemânatic ca un călău francez căzut în istoria îndepărtată de gândurile noastre stropite de praful celor 10 km de autostradă proaspăt albită de golul din stomacul românului ațipit pe curaj și înțepenit pe indiferența ucigașă a uitării de noi.
Alin Constantin CIOINEAG
