Ciocănești

Vineri debutează a VI-a ediție a Festivalului Național al Păstrăvului



Comuna Ciocănești îmbracă straie de sărbătoare de vineri, 15 august, zi în care, de la primele ore ale dimineții, sătenii vor fi chemați cu doba la hram și la Festivalul Păstrăvului.
Evenimentul este deja unul de tradiție în comuna Ciocănești, Festivalul Păstrăvului ajungând anul acesta la cea de-a șasea ediție.
Prima zi a festivalului va debuta cu invitarea sătenilor la hram și va continua cu o liturghie la biserica „Adormirea Maicii Domnului” și cu primirea invitaților, concurenților și turiștilor care vor veni la sărbătoare.
Cornelia și Lupu Rednic, invitați de onoare Tot pe 15 august vor avea loc parade ale portului popular, spectacole folclorice și un concurs cu tema „cel mai mare borș de păstrăv și cea mai mare mămăligă”.
Prima zi a festivalului se va încheia cu o horă a satului în jurul focului.
Sâmbătă, 16 august 2008, stă sub semnul păstrăvului, iar ziua va debuta cu un concurs de pescuit, apoi cu sfințirea și inaugurarea minei turistice Oița – Ciocănești.
Sâmbătă va mai avea loc un concurs gastronomic, precum și un concurs de cernut aur.
A doua zi a festivalului va fi una plină de spectacole folclorice, susținute de Călin Brăteanu, Ansamblul „Brădulețul” din Botoș și Ansamblul „Bujorul de Munte” din Ciocănești.
Totodată, sâmbătă vor mai avea loc acrobații aviatice și parașutism, precum și spectacole de muzică și dans tradițional irlandez cu formația „Shannon” din București și spectacol folk cu Florin Seserman.
Ziua se va încheia cu Balul festivalului și cu un foc de artificii.
17 august este ultima zi a Festivalului Păstrăvului, o zi care va fi marcată de tradiție și folclor. Invitații de onoare ai zilei sunt soții Cornelia și Lupu Rednic.
Premii pentru gospodari În ultima zi a festivalului vor fi premiați cei mai vârstnici gospodari, cea mai frumoasă casă tradițională restaurată, cea mai frumoasă gospodărie veche renovată, cea mai frumoasă grădină cu flori, cel mai frumos port popular autentic și cea mai frumoasă pensiune agroturistică.
Duminică, cea mai tânără artistă a comunei, Ana Maria Chiloti, va susține un spectacol. Evenimentul va continua cu o serbare câmpenească și cu un spectacol folcloric susținut de interpreți, ansambluri și formații cunoscute din țară.
Participanții la festival vor avea posibilitatea să asiste și la un spectacol autentic de umor românesc, susținut de trupa „Spitalul 9”.
Festivalul va fi prezentat de profesorul dr. Octavian Butuza.
A șasea ediție a Festivalului Național al Păstrăvului este organizată de Comuna muzeu Ciocănești-Bucovina, Consiliul Județean Suceava și ANTREC Bucovina.



Recomandări

Două dintre romanele lui Cătălin Mihuleac, „America de peste pogrom” și „Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine”, traduse în Franța

Două dintre romanele lui Cătălin Mihuleac, „America de peste pogrom” și „Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine”, traduse în Franța
Două dintre romanele lui Cătălin Mihuleac, „America de peste pogrom” și „Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine”, traduse în Franța

Iulia Hlamagă, elevă a Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, a câștigat Marele premiu la Concursul Național de Poezie „Iulia Hasdeu”