S-a apropiat cu mare durere ziua suferinței, ziua cea mare cea a răstignirii Mântuitorului. În Vinerea Mare pe calvar toate forțele urii și ale violenței, având în spatele lor tot iadul dezlănțuit și toată puterea armatelor romane sau aflat față în față cu iubirea dezarmată, cu Iisus singur, abandonat și de tatăl său din ceruri. Au învins dușmanii lui Iisus. Victoria lor părea totală și definitivă, dar, de fapt, ei au fost cei învinși. Victoria lor a fost numai aparentă căci nu știau că după moarte urmează învierea. Ei și-au dat seama că sunt învinși în momentul când Iisus și-a dat sufletul: când întreaga natură a reacționat prin minunile care s-au petrecut în acel moment, când mulțimile și-au bătut pieptul spunând: cu adevărat acesta era fiul lui Dumnezeu, și fiindcă nu se simțeau învingători au cerut soldați de la Pilat care să păzească mormântul. Au încercat să lupte în continuare cu același arme ale minciunii: i-au mituit pe soldații de pază ca să mintă să spună că pe când ei dormeau au venit ucenicii și au furat trupul lui Iisus.
Cum i-a învins Iisus pe dușmanii săi? Prin iubire, renunțând la orice violență, iertându-i, rugându-se pentru ei: „tată iartă-i căci nu știu ce fac”, într-adevăr patima, ura le întunecase mințile și în acel moment nu-și mai dădeau seama ce fac. Petru lovește cu sabia în primul soldat care pune mâna pe Iisus: îl lovește în cap, dar cum îi era acoperit cu coiful de metal, sabia a alunecat și i-a retezat urechea. „bagă-ți sabia în teacă – îi poruncește Iisus. Oare crezi că dacă aș voi n-aș putea cere de la tatăl mai mult de doisprezece legiuni de îngeri care să mă apere? Și plecându-se îi ia urechea de jos și o pune la loc. Aceasta a fost răzbunarea lui Hristos. Îl vindecă, îi alină suferința celui care venise să-l aresteze, să-l lege. În Săptămâna Mare ne amintim de porunca iertării și de faptul că suntem iertați de Dumnezeu numai în măsura în care noi iertăm pe cei care au greșit. „și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Am retrăit și am meditat împreună câteva momente din drama patimii lui Hristos dar istoria patimii lui Hristos nu se încheie cu întunericul din vinerea mare ci cu lumina orbitoare a Paștelui, nu cu falimentul morții pe cruce ci cu victoria totală asupra morții, cu Învierea.
Paști – înseamnă trecere
Cuvântul Paști înseamnă trecere. Pentru evreii care au trăit sute de ani în sclavia egipteană Paștele a însemnat eliberarea prin intervenția lui Dumnezeu: trecerea de la sclavie la libertate iar când, în fiecare an sărbătoreau Paștele se așezau la masă și-și strigau bucuria: suntem un popor liber, suntem poporul lui Dumnezeu, suntem în drum spre lumină.
Pentru Hristos Paștele a fost tot o trecere: trecerea de la moarte la viață, de la umilire la glorie. Pentru creștini Paștele a căpătat un alt înțeles: e o nouă eliberare: Iisus urcând pe cruce a distrus prin sângele său sclavia interioară a păcatului care ne ținea departe de Dumnezeu.
