Vinerea din Săptămâna Luminată, Izvorul Tămăduirii

Racla de la Biserica de la Spitalul Vechi
Racla de la Biserica de la Spitalul Vechi

În vinerea din Săptămâna Luminată, creștinii ortodocși prăznuiesc Izvorul Tămăduirii. Sărbătoarea aceasta, ce datează din secolul al V-lea, amintește de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului și este un smerit și cuviincios mod de a mulțumi Născătoarei de Dumnezeu pentru minunile săvârșite la acest izvor, dar și în alte lăcașuri din întreaga lume. Credincioșii, continuând bucuria prilejuită de marele praznic al Învierii, se grăbesc în vinerea din Săptămâna Luminată spre biserici și mănăstiri din toată țara, unde după Sfânta Liturghie se săvârșește și slujba sfințirii apei, pentru a o slăvi pe Maica Domnului ce dă vindecare sufletului și trupului tuturor celor ce se roagă cu credință tare și nădejde nemăsurată.
Toate sinaxarele Bisericii istorisesc faptul că împăratul bizantin Leon cel Mare (457-474), pe când era tânăr și încă nu urcase pe tron, aflâdu-se printr-o pădure din preajma vechii cetăți bizantine, a întâlnit un bătrân orb, pe care l-a luat cu el și a discutat mult despre Dumnezeu și despre Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. După mai multă vreme, bătrânul l-a rugat pe Leon să-i dea să bea apă și să-l ducă în cetate. După ce preț de mai mult timp viitorul împărat a căutat în jur un izvor, dar nu a găsit, i s-a arătat Maica Domnului, care i-a spus: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure și, luând cu mâinile apă tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați“. În acea clipă minunată, împăratul a găsit un izvor din care a dat să bea orbului și l-a spălat pe față. Apa l-a vindecat imediat pe bătrân, iar tânărul Leon a exclamat: „Maica Domnului, ești aici! Te-am găsit!“.
(Ciprian Bâra)
Hram la Biserica „Sf. Nicolae” din curtea Spitalului Vechi din Suceava
Biserica „Sf. Nicolae” din curtea Spitalului Vechi din Suceava sărbătorește vineri al doilea hram, de Izvorul Tămăduirii.
În curtea Spitalului Vechi „Sf. Ioan cel Nou” Suceava cu câțiva ani în urmă a fost ridicată o biserică ce are rolul de alinare a durerilor celor aflați în suferință, pe un pat de spital, dar nu numai. Această bisericuță pare o bijuterie în interior, este foarte îngrijită, cu multe flori și o catapeteasmă foarte frumos sculptată.
Biserica are două hramuri, în ziua de Sf. Nicolae și în ziua de Izvorul Tămăduirii. Nu este întâmplătoare această alegere, pentru că Maica Domnului este mijlocitoarea noastră, a tuturor spre Dumnezeu și ea poate fi numită ca „izvor al tămăduirii” pentru noi cei păcătoși. Cei care își pun nădejdea în Ea nu se poate să nu reușească.
Programul slujbelor
Joi, 16 aprilie, va fi oficiată, la ora 18:00, slujba Privegherii de către un sobor de preoți, iar vineri, 17 aprilie, între orele 7:00 – 13:00, se vor oficia Utrenia, Acatistul Maicii Domnului, Sfânta Liturghie, Cuvânt de învățătură, Taina Sfântului Maslu, Agheasmă. În jurul orei 12:30, se va face o procesiune în curtea bisericii cu racla în care se află fragmente din moaștele mai multor sfinți. În biserică se află și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care este de mare folos celor care cred în puterea Fecioarei Maria, ca mijlocitoare în fața lui Dumnezeu și a fiului ei, Iisus Hristos. Sfântul lăcaș adăpostește racla cu moaște de la peste 70 de sfinți. În ziua de hram a bisericii, zeci de suceveni vor alege să participe la Sfânta Liturghie ce va fi oficiată tot de un sobor numeros de preoți. Izvorul Tămădurii, în vinerea din Săptămâna Luminată, este un prilej de sfințire a apelor și de dat de pomană de sufletul celor răposați. (D. M.)

Recomandări

Nemărginirea iertării dumnezeiești și micimea iertării omenești, aduse în atenția sucevenilor la Catedrala Arhiepiscopală

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

„Omul este veșnic dator lui Dumnezeu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic în Duminica a XI-a după Rusalii