Vindecat de cancer, își vindecă acum sufletul în Locurile Sfinte

În viață sunt momente de răscruce care ne pot schimba profund existența. O hotărâre luată în doar câteva fracțiuni de secundă ne îndepărtează sau ne apropie mai mult de Dumnezeu. Alexandru Bucur, un croitor în vârstă de 82 de ani, s-a luptat doi ani de zile cu cancerul, dar acesta nu l-a răpus, ci l-a apropiat de Dumnezeu. A început un drum optimist în viață în urma unei călătorii la Ierusalim. După aceea, mergând precum degetele monahului pe metanier, a început să facă pelerinaje anuale în Muntele Athos.
Alexandru Bucur din Lipănești, județul Prahova, a luptat toată viața pentru sănătatea sa. Suferă de poliomielită din copilărie, piciorul stâng este mai subțire și mai mic cu trei centimetri. „Probabil că poliomielita mi-a menținut zdravănă mintea. Am simțit de multe ori obligația să fiu mai cuminte, mai ascultător, și la școală, și acasă. Mă gândeam că nu trebuie să sufăr și mai mult în viață“, se destăinuie Alexandru Bucur.
După ce a ieșit la pensie, la 65 de ani, a fost operat de cancer la mezenter. „Doctorii mi-au scos două tumori. Doi ani de zile aproape, am făcut citostatice și tratament, dar am trecut peste boală. Mereu am fost apropiat de Dumnezeu, dar cancerul m-a apropiat și mai mult. În a doua noapte după operație, am visat o femeie (probabil bunica mea dinspre mamă) care mi-a pus mâna pe cap și mi-a spus să nu-mi fie frică, n-am să mor pentru că mai am multe de făcut“.
Și chiar că a făcut multe după aceasta. Pe lângă toate treburile din gospodărie, cele mai importante lucruri din viața sa au fost pelerinajele la Ierusalim și Muntele Athos.
„La Ierusalim am fost în 2000, în pelerinajul cel mare, de Învierea Domnului. Am foarte multe poze și amintiri de atunci. Am avut așa o bucurie mare… În Sâmbăta Mare erau 16.000 de oameni în Catedrala Sfântului Mormânt. Am văzut acele flăcări de lumină sfântă mergând prin aer, deasupra Sfântului Mormânt. Apoi, în dreapta mea, s-au aprins instantaneu lumânările la cineva. Fiecare aveam cele 33 de lumânări în mână. A fost un moment foarte important și unic în viața mea. Nu mai știu ce am făcut atunci. Era un haos așa de mare… Era bucuria celor care au primit lumina. Cred că pentru mulți era o mirare, o explozie de bucurie. Ceva unic…“
Croitor și în Muntele Athos
După Ierusalim, croitorul din Lipănești simțea că următorul loc care trebuie vizitat este Sfântul Munte Athos. „În primii doi ani am fost în pelerinaje organizate de Patriarhia Română. Așa am aflat că părintele Ștefan Nuțescu, de la Chilia «Buna Vestire» din Schitul Lacu, dorea să înființeze un atelier de croitorie. După ce i-am spus părintelui că sunt croitor, el a crezut în ceea ce pot face, cu toate că i-am explicat că nu știu să fac veșminte, dar, fiind croitor, pot să-i ajut cu multe lucruri elementare. Principiile sunt aproape la fel. Tot o îmbrăcăminte este până la urmă, că este de călugăr, de preot sau de civil. Buzunarele sunt buzunare, cusăturile sunt cusături. Astfel, părintele mi-a cerut să rămân. N-am putut, pentru că eram într-un pelerinaj organizat, dar am revenit peste o lună sau două, când părintele Ștefan a reușit să facă rost de o mașină care să mă aducă. Timp de aproape trei săptămâni i-am învățat lucrurile elementare. Părintele David este specialistul croitor în atelierul de acolo. Ei făceau totul, eu doar le-am dat niște sfaturi. Ei croiau și coseau haine preoțești, iar eu doar pantaloni și ceea ce știam. Au prins foarte repede meseria, acum s-au dezvoltat. Sunt bucuroși că sunt foarte căutați. Faptul că i-am ajutat îmi dă satisfacția că totuși am pe cine să las în urma mea ca meseriaș“, ne-a povestit croitorul, care de 11 ani merge în mod obișnuit în Sfântul Munte Athos.
Spune că, odată ce ajunge acolo, intră în programul de călugăr, nu lipsește de la nici o slujbă. „Părintele Ștefan îmi spune de fiecare dată că dacă n-aș avea familie și obligații în țară, imediat m-ar îmbrăca în rasă și nu mi-ar mai da drumul. Așa de bine mă înțeleg cu oamenii de acolo… Cred că și ei țin la mine, și faptul că se poartă așa frumos cu mine m-a atras. M-am apropiat de acești oameni așa de mult, încât chiar mi-e dor de ei, vorbim și la telefon. Foarte mult m-am bucurat de momentele în care am fost acolo.“
Alexandru Bucur consideră viața din Muntele Athos „dintr-o altă lume, totdeauna am venit de acolo parcă mai sănătos, pentru că acolo nu se mănâncă carne, ci pește o dată sau de două ori pe săptămână și în rest legume“. Cu toate că tânjește după Athos, anul acesta nu știe dacă mai poate să ajungă: „Pe lângă boala mea cardiacă, am căpătat o fibrilație, care e mai deranjantă, și nu știu dacă o să reușesc să merg“. Însă are încredere în voia lui Dumnezeu și în rugăciunile monahilor care îl așteaptă ca pe un prieten drag.
Respectat în satul său
Optimismul și perseverența croitorului Alexandru Bucur sunt demne de luat în seamă. Nu vrea să renunțe niciodată la muncă și nu poate să-i înțeleagă pe unii dintre consăteni, care vor să primească totul fără să muncească. „Uneori, chiar dacă nu simt o putere care să mă îndemne să fac lucrul respectiv, mai trag de mine. Nu mă las. Nu pot să accept ideea de a mă urca în pat și să spun: «Gata, nu mai pot!» Cât pot să merg, merg în continuare. Asta m-a și ținut până acum, faptul că am lucrat, că nu am stat degeaba. La casa asta, un sfert din tot ce se vede la finisat este făcut numai de mâna mea. Și asta după ce am fost operat. Mi-a plăcut întotdeauna să pun mâna să fac ceva“.
Din 2004, după ce a locuit mulți ani în București, a revenit în sat. Părintele Adrian Marin, parohul bisericii din Lipănești, spune că este nelipsit de la slujbe, fiind respectat de oamenii din sat. De curând, părintele chiar i-a propus să scrie un articol în foia parohială despre bucuria tăcerii. „Pentru mine este așa de important momentul Sfintei Jertfe din cadrul Liturghiei, încât mă simt deranjat dacă cineva face gălăgie în biserică. În articol am scris că dacă o biserică ar avea un coș la cea mai înaltă turlă, în momentul în care se prefac Sfintele Daruri, s-ar vedea cu ochii minții aburul de rugăciune al tuturor din biserică. Eu sunt convins că rugăciunea făcută de mai mulți are un efect foarte mare. Și atunci, plecat de aici de jos, pe coșul acela, s-ar putea vedea aburul rugăciunii care merge în sus, spre cer. Am vrut ca oamenii să înțeleagă rolul liniștii în biserică“, se destăinuie croitorul din Lipănești.
Drumul ales de Alexandru Bucur s-a dovedit a fi cel bun. Se știe că drumul spre mântuire este anevoios, dar, după cum mărturisește și el, are momente de împlinire, fericire și dragoste care ne aduc bucuria în suflete.
(diac. George ANICULOAIE)