Previziuni

Vin zile negre pentru Aurel Olărean



Chiar dacă partidul pe care-l conduce în Rădăuți a câștigat alegerile la nivel local, primarul este pe cale să intre în opoziție. Jocurile politice care se prefigurează după alegerile generale din 9 decembrie duc la o singură concluzie: Aurel Olărean va avea zile negre.
Semnalul problemelor pentru edilul din Rădăuți a fost tras încă din timpul campaniei electorale. În urmă cu câteva săptămâni, președintele PP-DD Suceava, Traian Tudor, a anunțat că prin acțiunile sale, care se încadrează în afara liniei partidului, viceprimarul de Rădăuți, Dumitru Ciubotariu, va fi pus în discuția Comisiei de Etică a PP-DD, unde vor fi stabilite și aplicate sancțiunile corespunzătoare.
Surse din cadrul PP-DD Suceava spun că lui Ciubotariu i s-a reproșat că face jocurile lui Aurel Olărean, așa că sancțiunea cea mai probabilă în privința sa va fi retragerea sprijinului politic și excluderea din partid. Consecința va fi pierderea funcției de viceprimar, în locul său urmând să ajungă o altă persoană aflată pe lista de consilieri locali ai PP-DD.
Această reconfigurare la nivelul Consiliului Local Rădăuți va avea ca efect pierderea majorității de către PDL și Aurel Olărean.
În acest moment, PDL are nouă posturi de consilieri, USL are opt mandate, UNPR un mandat, iar PP-DD un mandat.
Prin excluderea lui Dumitru Ciubotariu din PP-DD, Olărean va rămâne cu nouă consilieri, urmând ca USL, UNPR și PP-DD să acumuleze zece mandate și astfel se vor putea adopta hotărâri fără impedimente.
O altă consecință a schimbării polului de putere va fi alegerea unui viceprimar care să se lupte la baionetă cu Aurel Olărean.
Dacă lucrurile vor sta în acest fel, este greu de crezut că actualul primar va mai reuși să-și treacă proiectele prin Consiliul Local, iar scandalurile de genul celor din mandatul trecut vor deveni o obișnuință.