VIN LITURGIC!

În urmă cu exact 120 de ani, în vara lui 1887, își dădea sufletul starețul Mănăstirii Neamț, cuviosul arhimandrit Timotei. La cimitir, unul dintre ucenici i-a citit testamentul. Timotei lăsa cu limbă de moarte învățături pline de miez, evlavie și bună cuviință: „Iubiți legea Domnului, păziți Biserica și sfintele așezăminte mănăstirești. Țineți obiceiurile bune ce ați apucat de la cuvioșii voștri părinți (…) nu vă lăsați a cădea în cursa ademenirilor lumești.” Testamentul starețului mi s-a părut de-a dreptul luat în răspăr când am văzut șirul gureș de turiști ieșind pe ușa… Agheasmatarului, de unde-și cumpăraseră apă minerală, stixuri și chewing-gum. Impunătorul Agheasmatar, construit la 1826 de schimonahul Nicanor, cel trecut în rândul sfinților, are rolul și rostul său în viața oricărei mănăstiri. La Neamț, a fost preschimbat mai întâi, să zicem, cuviincios, în librărie de carte bisericească, spre a deveni încet-încet un soi de magazin general! Lui Iorga, arhitectura Agheasmatarului îi displăcea, „ceapa” turlei avocându-i biserici rusești. Nu știu cu ce ochi l-ar vedea acum, când aduce mai degrabă a bazar turcesc decât a lavră slavă… Veți afla în rafturi, expuse la vânzare, și sticle cu eticheta bălțată „Vin liturgic”. La urma urmei, de ce nu? Una dintre primele griji ale lui Noe, după potop, a fost să sădească vie, Vechiul Testament asociază vinul cu pâinea ca alimente de bază, iar în Cartea Facerii, belșugul vinului este privit drept o expresie a binecuvântării lui Dumnezeu. Desigur, este, în același timp, condamnat abuzul: „Și nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare…”(Efesieni 5,18). De pe cele 500 hectare de vie ale Mănăstirii Golia, starețul Vitalie recoltează destul cât să acopere nevoile tuturor parohiilor. Este vorba, desigur, despre vinul de împărtășanie: „Vinul din podgoriile Mitropoliei este pentru uz intern, numai pentru cult” – precizează Vitalie. Și iată-l acum în vânzare la raft, sub eticheta „Vin liturgic”: 11 lei cel roșu, 10 lei vinul alb, în butelcuțe de trei sferturi… Toate dicționarele dau, la unison, aceeași definiție adjectivului „liturgic”: „Care aparține liturghiei, privitor la liturghie.” N-aș vedea prea mare legătură între sticlele vândute în Agheasmatar și… liturghie – că doar nu pentru împărtășanie sunt cumpărate și „uzul intern, numai pentru cult” rămâne simplă vorbă goală. Dar cum vin (roșu, dulce) s-a băut și la Cina cea de Taină, să admitem că licoarea comercializată sub frescele Agheasmatarului încalcă și nu încalcă tradițiile, cutumele, regulile – atâta cât le nimerim și noi. Dar de pe același raft ne zâmbește și… „Țuica liturgică”!! Scumpă foc: un milion vechi sticla! Slabele noastre cunoștințe în domeniu nu ne îngăduie să dibuim legătura dintre țuică și liturghie. Poate va fi existând un oarece temei în stare să sprijine eventuala relaționare a celor două substantive – unul cu divin fior ceresc, celălalt, cu dampf de tot lumesc. S-ar cuveni însă, potrivit regulilor comerțului civilizat, să se vină cu necesarele explicații pe etichetă, altfel, mireanul ce scoate din pungă milionul poate să-și închipuie că beția-i sfântă (doar soarbe sângele Domnului!) și țuica, împărtășanie! Dincolo de toate, preschimbarea Agheasmatarului în mini-market și inventarea „Țuicii liturgice” ni se par (utilizăm un eufemism pudico-diplomatic) complet nepotrivite pentru valoarea de simbol ce a dobândit-o, prin timp, Mănăstirea Neamț. Timotei mai scria în testament: „Nu uitați numele mănăstirii voastre în care trăiți. Siliți-vă a o cinsti prin faptele voastre. Faceți-vă vrednici de dânsa!