Viitorul parc fotovoltaic al Primăriei Suceava a obținut avizul de mediu

Parc fotovoltaic
Parc fotovoltaic

Proiectul de amenajare a unui parc fotovoltaic pe o suprafață de 30 de hectare pe terenurile gropii de zgură de la Termica, pentru acoperirea parțială a necesităților energetice ale Primăriei Suceava, dar mai ales pentru alimentarea parcului de autobuze electrice care deservesc transportul public, a mai făcut un pas important.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat miercuri că a obținut avizul de mediu pentru unul dintre proiectele extrem de importante ale municipalității – parcul fotovoltaic.
„Până la finele lunii aprilie ar trebuie să ni se predea studiul de fezabilitate pentru acest parc fotovoltaic din care să rezulte valoarea indicatorilor tehnico-economici, iar până pe data de 1 iunie sperăm să primim și proiectul tehnic cu detaliile de execuție.
Ne așteptăm ca Ministerul Energiei să lanseze apelul de proiecte pentru depunerea proiectelor pentru parcuri fotovoltaice în perioada iulie-august. Este un proiect foarte important la care ținem foarte mult. Vrem să producem cât mai multă energie pentru a acoperi din consumurile proprii ale municipalității, dar mai ales să asigurăm energia electrică la TPL, unde consumurile cu încărcarea autobuzelor electrice sunt foarte mari”, a explicat Ion Lungu.
Necesitatea realizării parcului fotovoltaic s-a conturat pe fondul crizei energetice, când costurile energiei electrice au crescut și de cinci ori, comparativ cu cele dinaintea liberalizării pieței și a izbucnirii războiului din Ucraina.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie