Moderna bază sportivă Ramiro din Burdujeni a găzduit week-end-ul trecut prima ediție a Cupei Ligilor Județene la fotbal pe teren redus. La competiția organizată de Monitorul de Suceava, SuceavaSport.ro, Direcția pentru Sport a Județului Suceava și CS Sporting au răspuns prezent un număr de 13 formații din Ligile a IV-a și a V-a, care au fost împărțite în patru grupe, după cum urmează:
Grupa A: Cetatea II Arbore, Florconstruct Pătrăuți, Avântul Volovăț și Rapid II Suceava
Grupa B: Danalis Zvoriștea, Steaua Dumbrăveni și Standard Rădăuți
Grupa C: Viitorul Liteni, Releul Mihoveni și Știința Mitoc
Grupa D: Avântul Frasin, Bucovina Frătăuții Noi și Sporting Bunești
Așa cum era de așteptat, date fiind știute rivalitățile din campionat, ediția inaugurală a Cupei Ligilor Județene de fotbal pe teren redus a dat naștere la destule orgolii printre competitoare, însă oficialii și jucătorii celor 13 echipe înscrise în concurs s-au comportat în cele din urmă admirabil, au înțeles că întrecerea organizată pe terenul sintetic de la baza Ramiro a fost una prietenească și ca atare trebuie felicitați pentru modul sportiv în care și-au manifestat atât bucuria succesului cât și supărarea după înfrângeri în cele două zile pline de fotbal din week-end-ul abia încheiat.
Cotate printre favorite, formațiile Rapid II Suceava, care a avut în componență și destui jucători de la prima echipă, Danalis Zvoriștea, Viitorul Liteni și Avântul Frasin au început în forță competiția și au câștigat grupele în care au fost repartizate. După prima zi de concurs o impresie foarte bună au lăsat și fotbaliștii de la Avântul Volovăț pregătiți de sufletistul Ghiță Vicol, dar și tânăra echipă Standard Rădăuți patronată de familia Bodnar. Marea surpriză din faza grupelor a constituit-o eliminarea grupării Cetatea II, ai cărei jucători mai experimentați au resimțit din plin ritmul alert de joc și canicula de afară. Cel mai echilibrat meci din sferturile de finală a fost cel dintre Rapid II și Standard, care a avut nevoie de lovituri de departajare pentru desemnarea învingătoarei. Rădăuțenii au fost mai inspirați la loteria penaltiurilor și au avansat surprinzător în penultimul act al competiției. În semifinale însă, junii de la Standard nu au avut nici o șansă. Au dat peste cea mai tare nucă posibilă, Viitorul Liteni, care le-a administrat o corecție zdravănă: 9-1. În cealaltă semifinală, Danalis a dispus la fel de lejer de Avântul Frasin, cu 4-0.
Finala mică a Cupei Ligilor Județene a opus formațiile Avântul Frasin și Standard Rădăuți. Cu rugbistul Ionuț Flutur pe post de coordonator de joc și cu portarul Dan Jitaru în zi mare, frăsinenii antrenați de Dorel Bilan n-au lăsat nici o șansă adversarilor, reușind astfel să prindă ultima treaptă a podiumului.
Meciul vedetă dintre Viitorul Liteni și Danalis Zvoriștea a fost unul intens, plin de neprevăzut, având toate ingredientele unei finale. Liteniul s-a impus la final cu scorul de 3-0, însă fotbaliștii lui Doru Ioniță au suferit foarte mult pentru victorie, în special în prima repriză, când la scorul de 0-0 adversarii lor au trimis de trei ori balonul în bară. Menționăm că din lotul primei campioane județene la fotbal pe teren redus a făcut parte și primarul orașului Liteni, Tomiță Onisii, care este jucătorul cu cele mai vechi state de servicii ale Viitorului.
La final, echipele laureate au fost răsplătite cu cadouri, medalii, diplome și cupe de către organizatori, care au acordat și trei premii individuale. Titlul de golgheter i-a revenit lui Denis Maranda, de la Viitorul Liteni, cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat Florin Turineac, de la Danalis Zvoriștea, iar cel mai bun portar a ieșit Dan Jitaru, de la Avântul Frasin.
Chiar dacă dintr-o scăpare a organizatorilor n-a fost pomenit numele său la festivitatea de premiere, trebuie neapărat să amintim aici și de prestația arbitrului Alexandru Moruz, care a ieșit cu fruntea sus după două zile pline de meciuri aprig disputate.
Iată rezultatele complete ale turneului:
Faza grupelor
Ora 10:00 Cetatea II Arbore – Rapid II Suceava 2-5
Ora 10:40 Florconstruct Pătrăuți – Avântul Volovăț 0-4
Ora 11:20 Danalis Zvoriștea – Standard Rădăuți 3-1
Ora 12:00 Cetatea II Arbore – Avântul Volovăț 2-6
Ora 12:40 Rapid II Suceava – Florconstruct Pătrăuți 2-1
Ora 13:20 Danalis Zvoriștea – Steaua Dumbrăveni 8-1
Ora 14:00 Cetatea II Arbore – Florconstruct Pătrăuți 0-3
Ora 14:40 Rapid II Suceava – Avântul Volovăț 1-0
Ora 15:20 Steaua Dumbrăveni – Standard Rădăuți 0-3
Ora 16:00 Viitorul Liteni – Știința Mitoc 7-1
Ora 16:40 Avântul Frasin – Sporting Bunești 4-0
Ora 17:20 Viitorul Liteni – Releul Mihoveni 5-0
Ora 18:00 Avântul Frasin – Bucovina Frătăuții Noi 3-2
Ora 18:40 Releul Mihoveni – Știința Mitoc 5-4
Ora 19:20 Bucovina Frătăuții Noi – Sporting Bunești 3-4
Sferturi de finală
Rapid II Suceava – Standard Rădăuți 4-5 (după penaltiuri)
Danalis Zvoriștea – Avântul Volovăț 2-1
Viitorul Liteni – Sporting Bunești 9-0
Avântul Frasin – Releul Mihoveni 3-0
Semifinale
Viitorul Liteni – Standard Rădăuți 9-1
Danalis Zvoriștea – Avântul Frasin 4-0
Finala mică
Avântul Frasin – Standard Rădăuți 3-0
Finala mare
Viitorul Liteni – Danalis Zvoriștea 3-0
Cupa Ligilor Județene
Viitorul Liteni a câștigat ediția inaugurală
