Așa pare el privit din perspectiva unui tânăr care abia a terminat primul an de facultate. Impresii după “primul sfert” din facultate?
În ordinea crescătoare a aspectelor supărătoare: primatul învățatului/ tocelii in detrimentul activităților practice; apăsătoarea semi-indiferență a dascălilor direct proporțională cu apatia a cel puțin jumătate din studenții nou-veniți; lupta celeilalte jumătăți dintre studenți pentru note cât mai mari, luptă care de multe ori îi face să uite de prieteniile pe care le-ar putea lega, de micile delicii ale vieții studențești.
Se observă lupta asta pentru câștigarea unui loc, a unui statut, începând de la un nivel scăzut, cum e cel al liceelor, al facultăților, crescând odată cu vârsta, cu importanța funcției râvnite…
Unde ne îndreptăm? Suntem conduși de oameni pe care noi i-am ales, pe care îi blamăm cu imparțialitate, ne aflăm într-o criză financiară si morală deopotrivă și ne întrebăm… ce facem? În ce condiții vor crește copiii noștri? Cum îi ferim de microbul corupției, al egoismului, al invidiei, al nepăsării față de cei din jur? Cum să-i determinăm să nu aleagă „the easy way” când în preajma instituțiilor de învățământ se împart cu generozitate flyere nu cu locuri de muncă part-time, ci cu oferte delicioase de funcții înalte în domeniul videochatului, domeniu în plină ascensiune. Cum le explicăm că cititul nu e old-fashion, că tinerele cu pretenții de vedete apărute peste noapte la televizor vor dispărea peste zi, când caroseria datorită căreia au fost angajate va rugini?
Alegem să ne resemnam pentru că vina pentru nenorocirea noastră revine exclusiv sorții, și nu propriei noastre ignoranțe. Speranța, așa cum spun unii, nu este soluția. Leacul pentru o societate bolnavă nu stă în speranță, ci în atitudine, în luarea de poziții.
Putem să colorăm viitorul. E nevoie însă în primul rând de o schimbare. O schimbare în concepțiile desuete. Și în atitudine.
Delia MIHAI
