Videanu: Băncile au „o birocrație de neînțeles” în acordarea de finanțare pe proiecte cu fonduri UE



Ministrul interimar al Economiei, Adriean Videanu, a declarat că băncile comerciale din România au „o birocrație de neînțeles” în ceea ce privește finanțarea proiectelor de investiții în energii regenerabile susținute din fonduri europene și că va discuta pe această temă cu instituțiile de credit.
„Mi se pare o birocrație de neînțeles la nivelul bancilor comerciale. Nu mă pot amesteca în problemele băncilor, dar nu pot să nu constat de data aceasta, ca politician, rezerva nejustificată a sectorului bancar de a a finanța proiectele cu finanțare europeană. Voi încerca să discut cu băncile comerciale, chiar dacă nu am aceste prerogative. (…) Cea mai mare problemă este alimentarea continuă a lipsei de încredere în moneda națională, în economie, în instituțiile statului. Va trebuie să recâștigăm încrederea în economie”, a afirmat Videanu într-o conferință de presă.
Ministerul Economiei a încheiat, joi, cu Hidroconstrucția, Romelectro, Unicom 3N 2000, Romconstruct, Balkan Hydroenergy și Primăria Beiuș, contracte de investiții în unități de producere a electricității și căldurii în valoare totală de 269 milioane de lei, din care 114 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile.
Administratorul Unicom 3N 2000, Natalia Vasile, prezent la semnarea acordurilor, a acuzat băncile că nu finanțează sectorul de producție.
„Problema finanțării este acută. Soluția este la minister (Ministerul Economiei – n.r.)”, a spus Vasile.
În replică, Videanu a spus că soluția nu este la minister, dar că va încerca să discute cu băncile în acest sens.
„Fac un apel către băncile comerciale: finanțarea proiectelor pe fonduri europene are cel mai mic risc, în opinia noastră. Dată fiind cofinanțarea nerambursabilă, dacă se respectă regulile, au cel mai mic risc. (…) Ar fi păcat să nu reușim să le finalizăm. Voi urmări personal implementarea acestor proiecte. Trebuie să găsim soluții pentru aceste probleme. Sectorul privat nu este suficient finanțat din cauza lipsei de încredere. Relansarea economică nu se poate face fără finanțarea băncilor”, a spus Videanu.
Contractele semnate joi fac parte dintr-un total de 14 cereri de finanțare aprobate în cadrul Programului operațional sectorial „Creșterea competitivității economice”.
Aceste proiecte vizează construcția unor unități de producție a energiei cu o putere de 31,55 MW pe partea de electricitate și 30,55 MW putere termică.