Etapa a IX-a a adus prima victorie pentru Dorna Vatra Dornei în acest sezon al Diviziei C. Fotbaliștii pregătiți de Relu Buliga au făcut ieri după amiază cel mai bun joc de la startul campionatului și au obținut o victorie logică. Eroul gazdelor a fost ca în atîtea alte rînduri veteranul de 39 de Ilie Groza, care a realizat dubla în minutele 25 și 60. Golul de onoare pentru Energia Vulturu a fost marcat de Burcăcel în ultimul minut de joc. „Sînt bucuros că am spart în sfîrșit gheața. Am condus ostilitățile pe toată durata întîlnirii, și puteam cîștiga mult mai clar dacă fotbaliștii mei nu ratau atît de mult”, a declarat antrenorul dornenilor, Relu Buliga. Într-o altă partidă, Viitorul Liteni a învins la limită cu scorul de 1-0 formația Leonard Pașcani, grupare care de trei săptămîni este antrenată de suceveanul Ovidiu Căldăruș. Fotbaliștii pregătiți de Florin Cristescu au făcut o primă repriză foarte bună, reușind să deschidă scorul prin Oniu în minutul 20. Paradoxal, gazdele au evoluat mult mai prost în partea secundă, cu toate că au beneficiat și de avantajul vîntului.