– După succesul din Finlanda, echipa antrenată de Victor Pițurcă se roagă ca adversarii de sîmbătă să-i încurce pe cehi
– La un egal între Finlanda și Cehia, România merge la baraj
Reprezentativa de fotbal a României a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), selecționata Finlandei, într-un meci disputat în grupa I de calificare la Cupa Mondială din Germania. În minutul 41, Adrian Mutu a transformat un penalti acordat în urma unui fault comis de portarul Jussi Jaaskelainen asupra atacantului Ionuț Mazilu. Mutu a înscris al cincilea gol consecutiv pentru naționala României, după dublele reușite în meciurile cu Andorra și Cehia, ambele terminate cu scorul de 2-0. Mutu a înscris în total șapte goluri în șase meciuri disputate în actuala campanie de calificare la CM-2006. Selecționerul Victor Pițurcă a folosit următorii jucători: 1. Lobonț – 2. Contra (13. Bădoi ’54), 4. Tamaș, 5. Iencsi, 3. Raț – 6. Ov. Petre, 8. D. Munteanu, 11. Cociș – 7. Fl. Petre, 10. Mutu (18. Roșu ’81) – 9. Mazilu (17. D. Niculae ’89). Echipa Finlandei, pregătită de Jyrki Heliskoski, a avut următoarea componență: 1. Jaaskelainen – 13. Nyman (21. J. Johansson ’64), 4. Hyypia, 14. Kuivasto, 3. Saarinen (17. Kopteff ’76) – 23. Heikkinen, 25. Lagerblom, 8. Tainio, 19. Kallio – 20. Eremenko jr., 9. Forssell (15. Sjolund ’73). Cartonașe galbene: Lagerblom ’36, Jaaskelainen ’41 / Mazilu ’48, Mutu ’61. În absența fundașului Cristian Chivu, suspendat, banderola de căpitan al reprezentativei României la acest meci a fost purtată de Adrian Mutu. Mijlocașul Ovidiu Petre a jucat meciul cu numărul 10 pentru echipa României. Laurențiu Roșu a jucat din nou pentru selecționata antrenată de Victor Pițurcă după mai mult de trei ani și jumătate. Înainte de meci, „tricolorii” au efectuat o încălzire foarte intensă, pentru a contracara temperatura scăzută de la Helsinki, aproximativ 11 grade Celsius. În minutul 53, fundașul Cosmin Contra s-a accidentat, după ce a respins un balon, și a fost înlocuit cu Valentin Bădoi. În minutul 89, s-a accidentat și atacantul Ionuț Mazilu, acesta fiind schimbat cu Daniel Niculae. Mijlocașul finlandez Pekka Lagerblom nu va juca miercuri, în meciul cu Cehia, fiind suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.
– Dorinel Munteanu îl atacă pe Iordănescu
Antrenorul-jucător al echipei CFR Cluj, Dorinel Munteanu, a declarat, sâmbătă, că dacă Victor Pițurcă ar fi preluat mai devreme conducerea tehnică a reprezentativei României șansele de calificare la Cupa Mondială din 2006 ar fi fost mai mari, informează Pro TV. Întrebat dacă apreciază că șansele României de a se califica ar fi fost mai mari, dacă Pițurcă ar fi preluat echipa mai devreme, Dorinel Munteanu a răspuns: „După cum joacă echipa, se pare că da. De la venirea noului antrenor, am avut niște meciuri foarte bune, echipa a reînceput să joace fotbal”. Internaționalul român a precizat că România este condamnată să aștepte acum jocul rezultatelor din celelalte meciuri din grupa I de calificare la CM-2006. „Din punctul meu de vedere, ultimele jocuri au fost foarte bune. Noi ne-am făcut datoria, dar acum trebuie să vedem ce va face Cehia”.
– Lobonț presimte că ne calificăm la Mondiale
Portarul reprezentativei României, Bogdan Lobonț, a declarat, sâmbătă noapte, la sosirea pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, că presimte că „tricolorii” se vor califica la Cupa Mondială din Germania 2006. „Ne bucurăm din suflet că Olanda a obținut un rezultat pozitiv pentru noi. Ne dorim să se întâmple același lucru și miercuri, contra Finlandei. I-am simțit foarte puternici pe finlandezi, au demonstrat că sunt capabili să învingă orice echipă, dar noi nu le-am oferit posibilitatea asta. Când a lovit mingea bara, am simțit aceeași senzație ca în 1993, la bara lui Bodin de la Cardiff. Merg pe același drum, bara aceea ne-a deschis drumul spre calificare. Noi ne-am făcut datoria, dar depindem de ultimul meci și trebuie să fim cu picioarele pe pământ. Am demonstrat că suntem o echipă mare și că putem face față oricărui adversar. Sincer să fiu, am o presimțire că ne calificăm la CM”, a spus Lobonț.
– Pițurcă spune că Finlanda are puterea să încurce Cehia
Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a precizat că delegația română a fost ținută la curent cu evoluția scorului în partida Cehia – Olanda, scor 2-0, de comandantul aeronavei, deoarece meciul era în plină desfășurare în timpul zborului. „Am vrut ca Olanda să bată. Sperăm ca Finlanda să ne ducă la baraj. Dacă m-am speriat la bara finlandezilor? Nu mă sperii niciodată”, a spus Sandu. Întrebat dacă este bună ideea ca finlandezii să fie motivați financiar pentru a încurca naționala Cehiei în meciul de miercuri de la Helsinki, Sandu a răspuns: „Românește”. Selecționerul Victor Pițurcă a declarat că Finlanda are forță să încurce echipa Cehiei în meciul de miercuri. „Am zis că meciul Cehia – Olanda se va juca pe bune și așa a fost”, a spus Pițurcă.
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a afirmat că echipa României a avut parte de un arbitraj potrivnic la Helsinki. „Mă așteptam să bată Olanda”, a comentat Dragomir, care va merge la nunta lui Adrian Mutu cu toată familia. Atacantul Adrian Mutu a afirmat că se aștepa la victoria Olandei în Cehia. „Știam că o să-și facă datoria, mai ales că echipa Cehiei avea mulți accidentați. Șansele noastre s-au mărit, dar încă nu suntem calificați, așa că trebuie să așteptăm până miercuri”, a comentat Mutu.
– Site UEFA: “Mutu face diferența”
„România, prea puternică pentru Finlanda”, a titrat cotidianul finlandez Iltalehti după meciul Finlanda – România, scor 0-1, din grupa I de calificare la Cupa Mondială din Germania 2006.
Selecționerul reprezentativei Finlandei, Jyrki Heliskoski, a declarat că echipa României a fost evident mai bună în prima repriză a meciului câștigat de „tricolori”, sâmbătă, cu scorul de 1-0, în grupa I de calificare la CM-2006, informează site-ul oficial al UEFA. „România a fost clar mai bună în prima repriză, dar am reușit să improvizăm spre finalul partidei. Oricum, rezultatul este dezamăgitor pentru noi”, a spus Heliskoski. „Mutu face diferența”, a titrat site-ul UEFA. „Penaltiul transformat de Mutu s-a dovedit decisiv, iar România a adunat trei puncte prețioase în încercarea de a ține în viață speranțele de calificare. Oaspeții au început jocul strălucit, continuând să controleze jocul. Mutu, încântător. Cociș ar fi putut înscrie golul doi, însă a nimerit bara după o oră de joc. Au urmat șansele lui Teemu Tainio”, a scris site-ul forului european. Selecționerul Finlandei, Jyrki Heliskoski, a declarat că i-ar fi plăcut ca meciul să se termine la egalitate. „Victoria României era, pe undeva, previzibilă”, a comentat Heliskoski. „Mutu păstrează intacte speranțele românilor”, a titrat publicația olandeză Voetbal International. „Mulțumită lui Mutu, România a câștigat cu 1-0. El a înscris din penalti până la pauză, iar în a doua repriză Finlanda nu a putut replica pe măsură. Echipa României deține încă șanse de calificare, însă acestea nu se află în mâinile jucătorilor lui Pițurcă”, a notat sursa citată. Agenția Voetbalonline a notat că „România profită de victoria Olandei și trece pe locul doi”. „Naționala României are încă o șansă să termine pe această poziție: Cehia să nu învingă în Finlanda”.
„După agonia Cehiei de la Praga și victoria din Finlanda, România speră”, a scris cotidianul ceh Dnes. Ziarul Sport a adăugat: „România câștigă și trece înaintea Cehiei, care a pierdut în fața Olandei. Cehia are neapărată nevoie de victorie la Helsinki”.
– Olanda merge “en fanfare” la CM din Germania
Selecționerul Cehiei, Karel Bruckner, a declarat că echipa sa nu a reușit să gestioneze situațiile critice în partida pierdută sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 0-2, în fața Olandei, contând pentru grupa I de calificare la Cupa Mondială din 2006, din care face parte și România, informează AFP. „Jucătorii mei au dat totul, dar asta nu a fost suficient. Olandezii au fost mai buni decât noi. Nu am știut să gestionăm situațiile critice. Acum trebuie să ne concentrăm asupra partidei de miercuri și să câștigăm în Finlanda. Încă sunt încrezător”, a afirmat Bruckner.
Selecționerul Olandei, Marco van Basten, consideră că penaltiul apărat de Edwin van der Sar în meciul cu Cehia a fost momentul crucial al întâlnirii câștigate de batavi, sâmbătă, la Praga, cu scorul de 2-0, în grupa I preliminară a CM-2006, din care face parte și România, informează AFP. „Am fost foarte fericit când Van der Sar a reușit să apere lovitura de la 11 metri, a fost un moment crucial al partidei. La pauză eram perfect conștient de faptul că cehii ne-au învins la Euro-2004 cu 3-2 după ce au fost conduși la pauză du 2-0, dar nu le-am spus asta jucătorilor, pentru că nu vroiam să fie nervoși. Dacă am fi fost mai atenți la finalizare, am fi putut câștiga cu 3-0 sau 4-0. Sunt mândru de jucătorii mei. Spre exemplu Barry Opdam a marcat pentru 2-0 din nimic”, a subliniat Van Basten. Tehnicianul reprezentativei Olandei a apreciat că Rafael van der Vaart a fost cel mai bun jucător al meciului. „După părerea mea, Van der Vaart a fost astăzi cel mai bun jucător de pe teren și sunt foarte mulțumit, pentru că am avut mereu încredere în el”, a precizat selecționerul. Reprezentativa de fotbal a Olandei a obținut calificarea la Cupa Mondială din 2006, după victoria din Cehia.
Golurile echipei olandeze au fost marcate de Rafael van der Vaart ’32 și Barry Opdam ’39. În minutul 30, mijlocașul Tomas Rosicky (Cehia) a ratat o lovitură de la 11 metri, șutul jucătorului ceh fiind apărat de portarul Edwin Van der Sar. Patru minute mai târziu, arbitrul întâlnirii, francezul Alain Sars, a anulat un gol reușit de mijlocașul Jiri Stajner.
După meciurile de sâmbătă, clasamentul grupei I este următorul:
1. Olanda 11 10 1 0 27-3 31 puncte
2. România 12 8 1 3 20-10 25
3. Cehia 11 8 0 3 32-12 24
4. Finlanda 11 5 1 5 21-16 16
5. Macedonia 11 2 2 7 11-24 8
6. Andorra 11 1 2 8 4-31 5
7. Armenia 11 1 1 9 6-25 4.
În ultima etapă a grupei, care va avea loc miercuri, se vor desfășura meciurile: Andorra – Armenia, Olanda – Macedonia, Finlanda – Cehia. Indiferent de rezultatele din aceste meciuri, Olanda a obținut calificarea la Cupa Mondială din Germania, de pe locul I în grupă.
