Cetatea a învins în deplasare pe Poli II Iași, cu scorul de 2-1, în ultimul meci de pregătire de dinaintea startului sezonului. Sucevenii au început în forță întâlnirea și au deschis rapid scorul prin Băsăscu, care l-a învins pe Costaș cu un șut din interiorul careului trimis la colțul lung. Oaspeții au continuat presiunea și au urcat scorul la 2-0 prin nou venitul Danteș, care a înscris cu un șut bine plasat de la aproximativ 18 metri. Pe fondul unei relaxări în apărarea coordonată de Berezoschi, gazdele au redus din diferență cu puțin înainte de pauză. Repriza secundă a fost de un nivel mai scăzut și mult mai săracă în faze de poartă, astfel că partida s-a încheiat cu scorul stabilit după primele 45 de minute. Cetatea a evoluat în alcătuirea M. Luca – Mocanu, Berezoschi, Streinu – Sitaru, Cososchi, Huzuneanu, Danteș, Rață – Băsăscu, Prisacă. Au mai intrat Rohețki, Butnaru, Bordianu, Pelin, Ungurianu.






