STEAUA

Victorie în stil de mare echipă



Victorie în stil de mare echipă
Victorie în stil de mare echipă

Steaua a pus capăt visului european al echipei Betis Sevilla, după ce a învins-o, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-0, în manșa secundă a optimilor Cupei UEFA, plusul de ambiție al românilor fiind decisiv în lupta pentru accederea în sferturi, după remiza albă din tur, a notat cotidianul Marca. „S-a încheiat visul european pentru Betis. Echipa lui Serra Ferrer a pierdut fără drept de apel pe «Ruiz de Lopera», cu scorul de 0-3, în fața unei echipe a Stelei care a avut mai multă ambiție”, a scris Marca, sub titlul „Betis părăsește Europa învinsă de Steaua”, și adăugând că jucătorii spanioli au părăsit terenul huiduiți de proprii suporteri. La finalul partidei Betis – Steaua, aproximativ 200 de susținători ai echipei din Sevilla s-au adunat în fața vestiarelor pentru a cere demisia președintelui Manuel Ruiz de Lopera și au scandat împotriva jucătorilor și a antrenorul Lorenzo Serra Ferrer. Tot în fața vestiarelor s-au aflat și două suportere românce, aflate aparent în stare de ebrietate, care au scandat numele Stelei, reprezentanții forțelor de ordine scăpându-le cu greu de furia fanilor spanioli. Cotidianul Marca a subliniat că meciul de joi a fost „frenetic, cu un ritm alert”, în care principalele preocupări ale celor două echipe au fost acelea de a presa cât mai mult și de a înscrie repede. Jucătorii, antrenorii și conducătorii FC Steaua au sărbătorit, joi seară, la hotelul Al Andalus, din Sevilla, calificarea în sferturile Cupei UEFA, la masa festivă participând și fotbaliștii care în 1986 au câștigat Cupa Campionilor Europeni și atacantul Gheorghe Craioveanu, care evoluează la Getafe. Membrii delegației steliste au ciocnit și câte o cupă de șampanie, finanțatorul FC Steaua afirmând că „Steaua este cea mai puternică echipă din Spania”.
– Spaniolii surprinși și ei de scorul la care au pierdut
Antrenorul Lorenzo Serra Ferrer a declarat că nu se aștepta ca Betis Sevilla să piardă la o diferență atât de mare meciul cu Steaua, disputat, joi, în manșa secundă a optimilor Cupei UEFA, precizând că eliminarea lui Joaquin a fost determinantă pentru formația sa. „Am pierdut într-o manieră neașteptată, în condițiile în care în prima repriză am avut câteva ocazii bune. Eliminarea lui Joaquin a fost determinantă, acum trebuie să strângem rândurile și să ne concentrăm la campionat. Steaua este o echipă puternică, care ne-a depășit într-un mod la care nu ne așteptam”, a spus Ferrer.
– Olăroiu: „Imaginea fotbalului românesc este extraordinară”
Antrenorul Cosmin Olăroiu a declarat, joi, că imaginea fotbalului românesc este extraordinară, după ce două formații, Steaua și Rapid, au reușit calificarea în sferturile de finală ale Cupei UEFA. „Mă bucur pentru băieți, mulțumesc tuturor celor care ne-au jignit, fluierat și desființat. A fost o victorie fantastică, este un lucru extraordinar că Bucureștiul are două echipe în sferturi. Sunt mândru de toți jucătorii. Prin acest succes al echipelor românești, imaginea fotbalului românesc este extraordinară”, a spus Olăroiu. Referitor la criticile ce i s-au adus privind faptul că este un antrenor defensiv, Olăroiu a spus: „Dacă noi suntem o echipă defensivă și batem în deplasare cu 3-0, aș vrea ca așa să fie mereu de-acum încolo”. „Echipa a făcut un joc bun și puteam face diferența încă din prima repriză. Menirea noastră este să luptăm pentru a da o clipă de bucurie acestor oameni care ne susțin și ies în stradă. Steaua a demonstrat că este o echipă puternică, unită, cu fotbaliști de valoare, care nu trebuie judecați după anumite episoade. Au fost multe contestații la adresa lui Nicoliță și Iacob și iată că a venit și rândul lor. Antrenorul Olăroiu nu a demonstrat nimic, este dureros că Steaua se exprimă mai bine în deplasare. De ce? mai bine nu spun. Totuși, primul lucru este stadionul Ghencea”, a mai spus Olăroiu.
– Bănel Nicoliță, omul meciului
Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a recunoscut că nu se aștepta la o victorie așa de categorică. ” Nu visam la o asemenea victorie. Speram din toată inima ca Bănel Nicoliță să ne facă o asemenea surpriză, să marcheze două goluri în fața unei echipe care a învins Chelsea”, a spus Stoica. Atacantul Nicolae Dică spune că jucătorii steliști și-au făcut singuri meciul ușor. Portarul Carlos a declarat că nu se aștepta la o victorie cu 3-0. „A fost o partidă bună și cred că nimeni nu se aștepta să câștigăm, pentru că toți se îndoiau de noi, după ce nu reușisem să marcăm în tur. Sincer să fiu nu mă așteptam să câștigăm cu 3-0. Am făcut însă tot ce se poate ca să facem un meci bun”, a afirmat Carlos. Atacantul Bănel Nicoliță a afirmat că partida de la Sevilla nu a fost meciul vieții sale. „Nu se poate spune că am făcut meciul vieții, vor urma și altele, mai bune decât acesta. Cea mai mare bucurie este că i-am făcut pe suporteri fericiți”, a precizat Nicoliță. Fostul antrenor al Stelei și al naționalei României, Emeric Ienei, a declarat că Steaua ar trebui să câștige Cupa UEFA. „Cupa Campionilor Europeni, câștigată în 1986, este cam izolată și ar fi bine să nu o lăsăm singură, să îi alăturăm și o cupă UEFA”, a spus Ienei.
Gigi Becali vrea în Liga Campionilor
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, pe Aeroportul „Aurel Vlaicu”, la sosirea de la Sevilla, că a decis să mărească primele jucătorilor steliști de la 10.000 la 15.000 de euro, pentru calificarea în sferturile Cupei UEFA. „Înaintea meciului le-am spus că sunt peste spanioli ca valoare și că dacă vor juca bărbătește vor lua banii. În avion mi-a spus cineva că pentru jucători a contat foarte mult că le-am promis 5.000 de euro în plus. Oricum, jucătorii au și câștigat foarte mulți bani în acest sezon, vreo 60.000 de euro numai din calificări”, a spus Becali.
Finanțatorul Stelei spune că nu se aștepta ca Bănel Nicoliță să marcheze două goluri la Sevilla. „Steaua de acum poate fi chiar mai puternică decât cea din ’86, pentru că atunci se juca doar cu trei fotbaliști străini, acum se face selecție din toată Europa. Unde vreau să ajung? În Liga Campionilor, ăsta este visul meu”, a afirmat Gigi Becali, care a adăugat că generația care a câștigat, la Sevilla, în 1986, Cupa Campionilor Europeni, „este invitată pe viață în deplasările Stelei”. Echipa Steaua a fost întâmpinată, vineri, la Aeroportul „Aurel Vlaicu” de aproximativ o mie de suporteri veniți să sărbătorească împreună cu favoriții calificarea în sferturile de finală ale Cupei UEFA, după victoria cu scorul de 3-0 obținută în manșa secundă a optimilor, în fața echipei Betis Sevilla.



Recomandări