Victorie hibernală pentru Cetatea



Victorie hibernală pentru Cetatea
Victorie hibernală pentru Cetatea

– Pe un teren desfundat și sub ninsoarea care aproape nu a contenit, Cetatea Suceava a învins pe Dunărea Galați, scor 1-0 (1-0), urcînd pe locul 4 în clasament
Cetatea – Dunărea Galați a fost de departe cel mai tensionat meci pe care l-a disputat echipa Sucevei de la revenirea în cel de-al doilea eșalon. In ciuda vremii friguroase și a terenului desfundat pe alocuri, prima repriză a fost deosebit de disputată. Determinarea fotbaliștilor pregătiți de Ioan Radu s-a izbit de o echipă oaspete bine așezată în teren, alcătuită din jucători foarte tehnici, care au venit la Suceava să-și vîndă foarte scump pielea. De altfel, prima mare ocazie de gol a partidei le-a aparținut gălățenilor în minutul 19, cînd Milea a fost foarte aproape să-l învingă pe Rohețki cu o plasată lovitură de cap. Gazdele ripostează prin Lungu, însă șutul din lovitură liberă al acestuia a trecut de puțin pe lîngă poartă. Oaspeții rămîn periculoși fiind din nou aproape de deschiderea scorului în minutul 34, dar Rohețki are o intervenție providențială la mingea trimisă cu capul de către Nejneru. Golul va cădea totuși peste cîteva zeci de secunde, dar la poarta cealaltă. Pălimaru a ințiat o acțiune caracteristică în careu, a centrat cu dreptul în fața porții, iar Prisacă, demarcat foarte bine, a îndeplinit o simplă formalitate. Partea secundă a început în forță. Mai întîi Rohețki a blocat șutul lui Ioviță, iar mai apoi Prisacă a reluat peste poartă o centrare venită de pe stînga de la Lungu. Minutul 49 aduce cea mai controversată fază a meciului, care avea să inflameze spiritele la maxim, atît pe gazon cît și în tribune. La o fază banală de joc petrecută undeva în tușă s-a produs o altercație între Matei și atacantul gălățean Stan, în urma căreia, la semnalizarea arbitrului asistent aflat tocmai pe cealaltă parte a terenului, centralul Cristian Sava a decis eliminarea fundașului central sucevean. Rămas cu nouă jucători de cîmp, antrenorul Ioan Radu este nevoit să-l sacrifice pe Lungu, și-l aruncă în arenă pe Butnaru. Din acest moment meciul s-a transformat într-o luptă, încleștarea de pe gazon ajungînd de multe ori pînă la limita regulamentului. La un moment dat jocul chiar a degenerat, o contribuție majoră în acest sens avînd-o tocmai cei însărcinați să asigure bunul mers al ostilităților de pe teren. Prin maniera de arbitraj cînd tolerantă cînd autoritară cei trei cavaleri ai fluierului au reușit performanța să-și pună în cap pe toată lumea, inclusiv pe cei 1.500 de spectatori prezenți sîmbătă pe Areni. Îmbucurător este că, ambiționați de nedreptatea care li s-a făcut în minutul 49 fotbaliștii suceveni au dat dovadă de o putere de luptă extraordinară, închizînd pur și simplu căile de acces spre poarta lui Rohețki. Grăitor în acest sens este faptul că Dunărea a avut mai multe ocazii de gol în prima repriză cînd s-a jucat unsprezece la unsprezece decît în partea secundă, atunci cînd gălățenii au avut beneficiat de avantajul omului în plus. Singura dată cînd oaspeții au fost aproape de egalare s-a întîmplat în minutul 63, dar Nejneru a șutat peste poartă din poziție foarte bună. Așadar Cetatea a obținut o victorie meritată și muncită, dar ca suspansul să fie complet, fotbaliștii suceveni au trebuit să reziste și celor șapte minute de prelungire dictate de centralul Sava din Bacău.
Cetatea: Rohețki – Bordianu, Berezoschi, Matei – Andrieș (85 P.Bosancu), Onciu, Roman, Sitaru, Lungu (55 Butnaru) – Prisacă, Pălimaru (79 Cioran). Antrenor Ioan Radu.
Dunărea: Mirică – Nejneru, Velescu, Bozga – Bozean, Ioviță, Milea, Bourceanu (63 Popleacă), Pîslaru – Șotrocan (46 Neny), Stan. Antrenor Aurel Brașoveanu.
Rezultatele complete înregistrate în Seria I:
FCM Târgoviște – Dacia Unirea Brăila 0-1
Laminorul Roman – FC Botoșani 1-0
Altay Constanța – Precizia Săcele 0-0
Forex Brașov – FC Brașov 3-2
Portul Constanța – Gloria Buzău 0-0
Ceahlăul Piatra Neamț – Callatis Mangalia 5-0
Midia Năvodari – Petrolul Moinești 0-1
În urma acestor rezultate, clasamentul arată astfel:
1. Ceahlăul 14 11 2 1 36-11 35p (+11)
2. Forex Brașov 14 8 3 3 24-17 27p (+6)
3. FC Brașov * 14 6 5 3 19-9 22p (+2)
4. Cetatea Suceava 14 6 3 5 21-16 21p (-3)
5. Dacia Brăila 14 5 6 3 16-11 21p (+3)
6. FC Botoșani 14 6 2 6 11-13 20p (+2)
7. Petrolul Moinești 14 5 4 5 18-18 19p (-2)
8. Altay Constanța 14 5 3 6 13-17 18p (-3)
9. Portul Constanța 14 5 3 6 18-27 18p (-3)
10. Gloria Buzău 14 4 5 5 12-10 17p (-4)
11. Precizia Săcele 14 3 8 3 7-8 17p (-1)
12. FCM Tîrgoviște 14 3 7 4 11-11 16p (-5)
13. Dunărea Galați 14 4 4 6 13-14 16p (-5)
14. Laminorul 14 4 4 6 15-19 16p (-5)
15. Callatis Mangalia 14 4 2 8 13-26 14p (-7)
16. Midia Năvodari 14 1 3 10 5-25 6p (-18)
* Echipa FC Brașov este penalizată cu un punct, din cauza faptului că, în sezonul 2004/2005, nu a reușit să îndeplinească baremul minim de 22 de puncte în Divizia A.