CSU Suceava a obținut, ieri, cea de-a doua victorie stagională, după ce a dispus, în sala LPS, cu scorul de 24-19, de CS Caraș-Severin, o formație pe care handbaliștii pregătiți de Răzvan Bernicu o îngenunchiaseră și-n tur. Începutul de partidă n-a fost tocmai favorabil „studenților”, care s-au văzut conduși după 20 de minute de joc cu scorul de 9-6 pe tabela de marcaj. Finalul primei părți a aparținut însă sucevenilor, aceștia intrând la cabine cu un handicap minim, 10-11. Debutul părții secunde a fost de-a dreptul fulminant. După câteva zeci de secunde reșițenii s-au distanțat din nou la trei goluri, 11-14, însă tinerii handbaliști suceveni n-au abandonat lupta nici o clipă, au pus în permanență presiune pe adversarii lor, astfel că la doar 5 minute de la reluare au trecut la conducerea jocului, cu 15-14. Cu o apărare extrem de agresivă în care au excelat V. Taciuc și I. Tcaciuc și cu Ciubotariu, Sandu și Bahan inspirați pe faza de atac, sucevenii s-au distanțat constant până la final, obținând o victorie de-a dreptul entuziasmantă, gustată din plin de publicul spectator.
La finalul partidei, antrenorul Răzvan Bernicu avea în sfâșit motive să zâmbească. „A fost un meci foarte important pentru noi, iar adversarii noștri veneau după două meciuri bune. Ne-am pregătit foarte bine în săptămâna premergătoare meciului, băieții dăruindu-se exemplar în fața unei formații cu care noi tot timpul am făcut meciuri spectaculoase”, a declarat tehnicianul sucevean.
De partea cealaltă, căpitanul celor de la CS Caraș-Severin, suceveanul Mihai Rohozneanu, a avut numai cuvinte de laudă pentru echipa gazdă. „A fost un meci de luptă, cu un plus la capitolul determinare pentru handbaliștii de la CSU. Probabil ne-am considerat dinainte câștigători, și asta ne-a costat. Dacă vor arăta aceeași atitudine și pe mai departe, sucevenii pot pune probleme oricărui adversar”, a precizat Mihai Rohozneanu.
CSU Suceava: Spiridon, V. Tcaciuc – Panait (2 goluri), Neniță (2), Sandu (7), Burlacu (1), Eros (1), Petrea, I. Tcaciuc, Olariu, Lăzurcă, Dumitraș, Bahan (4), Ciubotariu (7), Tîrzioru. Antrenor: Răzvan Bernicu.
CS Caraș-Severin: C. Ionescu, Marocico, Sămânță – D. Ionescu, Vaidasigan (2), Rohozneanu (2), Grigoraș (5), Petrea, Marta (2), Turcu (2), Sas, Grozăvescu (1), Stan (5). Antrenor: Aihan Omer.
În etapa viitoare, CSU Suceava va evolua în deplasare, pe terenul grupării Dinamo București. Partida se va juca duminică, de la ora 11.30, și va fi transmisă în direct de postul de televiziune Digisport.
Rezultate înregistrate în etapa a XVI-a a Ligii Naționale de handbal masculin:
Energia Pandurii Târgu Jiu – Știința Bacău 33-23
HCM Baia Mare – HC Odorhei 34-29
HCM Constanța – Potaissa Turda 30-23
CSM București – Politehnica Timișoara 32-28
CSU Suceava – CS Caraș Severin 24-19
Steaua – Dinamo se joacă astăzi.
Clasament
1. HCM Constanța 16 14 2 0 520 – 383 44
2. Potaissa Turda 16 13 2 1 447 – 398 41
3. Știința Bacău 16 11 1 4 426 – 371 34
4. Dinamo București 15 10 2 3 397 – 387 32
5. Energia Pandurii Tg. Jiu 16 10 0 6 419 – 412 30
6. HC Odorhei 16 8 1 7 475 – 454 25
7. HCM Baia Mare 16 5 1 10 372 – 424 16
8. Universitatea Timișoara 16 5 0 11 404 – 429 15
9. Steaua București 15 5 0 10 424 – 456 15
10. CS Caraș-Severin 16 4 1 11 381 – 407 13
11. CSM București 16 2 1 13 372 – 438 7
12. CS Universitar Suceava 16 2 1 13 342 – 418 6*
* echipă penalizată cu 1 punct