Victoria Beckham intenționează să își lanseze propriul site de lifestyle, după modelul actriței Gwyneth Paltrow, care postează cu regularitate diverse sfaturi utile din același domeniu pe site-ul ei, denumit GOOP!, informează contactmusic.com.
Fosta cântăreață britanică, devenită creatoare de modă, apreciază felul în care Gwyneth Paltrow interacționează cu fanii ei prin intermediul site-ului GOOP! și vrea să lanseze un site similar, care se va adresa părinților care lucrează.
„Victoria a fost lăudată pentru cele mai recente mesaje pe care le-a postat pe Twitter, în care a vorbit despre viața ei, și a realizat faptul că oamenilor chiar le pasă de felul în care ea reușește să fie o mamă bună pentru cei patru copii ai ei și să aibă în același timp o carieră strălucită. Gwyneth oferă informații despre viața ei privată prin intermediul site-ului GOOP!, iar Victoria vrea să facă același lucru. În plus, știe deja că acest proiect va fi un succes”, a declarat o sursă.
„Atunci când își pune mintea la ceva, Victoria reușește întotdeauna să dea lovitura. Un site care va include postări despre viața ei de zi cu zi este o idee minunată – vrea să împărtășească din experiențele și greșelile ei cu celelalte femei care refuză să își sacrifice cariera după ce devin mame”, a adăugat aceeași sursă.
Se pare că noul website nu este singurul proiect de pe agenda Victoriei Beckham. Buna ei prietenă Tana Ramsay ar dori să se asocieze cu soția fotbalistului David Beckham pentru a lansa o gamă de produse alimentare pentru bebeluși.