Punct fierbinte

Viceprimarul Marian Andronache anunță negocieri cu Thermonet pentru reducerea cheltuielilor de debranșare în municipiul Suceava



Viceprimarul de Suceava Marian Andronache
Viceprimarul de Suceava Marian Andronache

Viceprimarul de Suceava Marian Andronache a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă la PMP, că administrația locală a început negocierile cu firma Thermonet, care asigură transportul și distribuția agentului termic în municipiul Suceava, în vederea reducerii costurilor de debranșare a locuințelor din sistemul centralizat. Viceprimarul Andronache a arătat că legislația în baza căreia Thermonet impune condițiile de debranșare este mai veche, dar nu a fost aplicată ”întocmai”, însă actualul operator face uz de aceste prevederi. Este vorba despre așa-numita ”echilibrare hidraulică a instalațiilor interioare din condominiu”, care presupune ca cel care renunță la sistemul centralizat în favoarea unei centrale de apartament să cumpere echipamente care costă, în medie, 1.300 de lei, la care se adaugă montarea, 600-700 de lei, și reglajul efectiv al sistemului, încă 100 de lei. Proiectul tehnic costă 400-500 de lei. La aceste sume se mai adaugă cea care trebuie achitată pentru autorizația de construire, proprietarul având astfel o cheltuială suplimentară de aproape 3.000 de lei pentru a renunța la un serviciu pe care nu îl mai dorește.
Aceste obligații decurg din interpretarea dată de Thermonet și de juriștii Primăriei Suceava articolului 254 lit. g din Ordinul ANRSC nr.91/2007: ”utilizatorii de energie termică au obligația să nu modifice instalațiile de încălzire centrală, aferente unui imobil condomial, decât în baza unei documentații tehnice care reconsideră ansamblul instalațiilor termice, aprobată de către furnizor”.
Reprezentanții Thermonet susțin că orice debranșare modifică funcționarea instalației termice din bloc, în defavoarea celorlalți abonați și, evident, a operatorului care pierde clienți, dar studii tehnice ale unor specialiști independenți care să susțină această poziție nu au fost prezentate. ”Avem discuții cu Thermonet, purtăm negocieri cu ei pentru reducerea costurilor la debranșare și sigur vor fi diminuate foarte, foarte mult”, a asigurat Marian Andronache.



Recomandări

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora
Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora