Viceprimarul Marian Andronache a decis să candideze pentru șefia PMP Suceava

Viceprimarul Sucevei, Marian Andronache, a declarat că va candida pentru funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a PMP. Marian Andronache a anunțat că a luat această decizie după o serie de evenimente care au avut loc în cadrul PMP Suceava, care din punctul său de vedere nu au făcut cinste și onoare acestui partid. Andronahce a spus că aceste evenimente au amenințat atât unitatea Organizației Municipale Suceava, cât și a altor filiale din județ. „ Cel mai grav este faptul ca aceste disensiuni au fost generate artificial de două, trei persoane rău intenționate din interiorul partidului, persoane care se află chiar în structura de conducere a Organizației Județene PMP. În lumina acestor evenimente surprinzătoare și deloc plăcute, și la solicitarea mai multor colegi de partid, președinți de organizații, consilieri locali, primari și viceprimari, am decis să candidez pentru funcția de președinte al Organizației Județene PMP Suceava. Decizia asumată a fost comunicata în mod oficial tuturor participanților la ședința Comitetului Executiv Județean de joi. Am decis să iau atitudine pentru ca partidul să rămână unit, să devină mai puternic și pentru a nu mai permite în interiorul partidului lipsa de transparență, corectitudine, respect, încredere și onestitate”, a precizat Marian Andronache.
Acesta ocupă în momentul de față funcția de președinte al Organizației Municipale Suceava a PMP.

Recomandări

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava