Vicepreședinte CJ Alba: Salvamontiștii, dirijați pe piste greșite. Coordonatele GPS de la STS au fost eronate



Salvamontiștii care au participat la căutarea avionului prăbușit în Apuseni au fost coordonați de ISU și au fost dirijați spre piste greșite pe baza coordonatelor GPS eronate, comunicate de STS, afirmă vicepreședintele Consiliului Județean Alba Florin Roman, citat de corespondentul MEDIAFAX.Vicepreședintele CJ Alba Florin Roman a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că a făcut, împreună cu salvamontiștii care au participat la căutarea avionului prăbușit în Munții Apuseni, o analiză și că nu are ce să le reproșeze, spunând că ei au fost coordonați de Inspectoratul pentru Situații de Urgență și au fost dirijați de mai multe ori pe piste greșite pe baza coordonatelor GPS eronate, comunicate de STS. Roman a afirmat că, din punctul său de vedere, unul dintre „vinovații” de producerea accidentului este chiar legislația din România, care nu permite identificarea unei persoane după telefonul mobil, decât în cazuri speciale. „Din scurta analiză pe care am reușit să o fac astăzi (marți – n.r.) cu colegii de la Salvamont prezenți la intervenția de noaptea trecută din zona Munților Apuseni încep să se configureze și primele concluzii. O primă concluzie ar fi că, deși pare foarte hilar, unul dintre vinovați de producerea acestei tragedii este legislația în vigoare, pentru că dacă ai un accident și suni la 112 și spui că ești rănit și nu cunoști zona în care te afli pur și simplu nu poți fi identificat și localizat. În schimb, dacă ești un infractor, ești urmărit pentru droguri sau pentru altceva, legislația permite localizarea prin telefon. O problemă mare în evenimentul din Apuseni a constituit-o faptul că acolo nu există semnal GSM decât pe alocuri și practic din acest motiv cred că cei de la STS au greșit localizarea. În baza acestei localizări eronate, și trebuie știut că există o marjă foarte mare de a greși zona, toate trei echipajele de salvatori de la Alba, Cluj și Bihor au fost trimise pe piste greșite. Dacă mi-ați permite un exemplu: accidentul s-a produs la Sebeș și salvatorii au fost trimiși să îi caute la Alba Iulia. Din acest motiv timpul de așteptare a fost cel pe care îl știți. Dacă localizarea ar fi fost exactă, cu siguranță timpul de intervenție ar fi fost mai scurt cu două-trei ore”, a spus Roman.Vicepreședintele CJ Alba a adăugat că o altă problemă pe care trebuie să o analizeze statul este cea a dotării cu aparatele necesare pentru acel avion.”Există o procedură standard ca atunci când un avion aterizează forțat sau se prăbușește are un aparat care emite un semnal, iar avioanele care survolează acea zonă pot să-l identifice foarte ușor. Din informațiile mele, un astfel de aparat nu exista pe avionul căzut la sol”, a spus Roman.El a adăugat că este nemulțumit și de faptul că primarul din Horea nu a fost anunțat imediat după producerea accidentului în așa fel încât să mobilizeze mai repede pădurarii, vânătorii și localnicii care cunosc zona pentru căutarea epavei.