Vicepremierul Viorel Ștefan vacantează funcția de la 1 iulie. Înlocuitorul, propus în iunie



Vicepremierul Viorel Ștefan urmează să vacanteze funcția pe care o deține în Guvern de la 1 iulie, în contextul în care de la acea dată ar urma să fie membru al Curții de Conturi a UE, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.
Sursele citate au mai precizat că înlocuitorul lui Viorel Ștefan urmează să fie stabilit în a doua jumătate a lunii iunie.
Deocamdată premierul Viorica Dăncilă va face doar noile propuneri de miniștri pentru portofoliile Justiției, Fonduri Europene și Românii de pretutindeni au explicat sursele menționate.
Pe 23 aprilie, Viorel Ștefan Viorel Ștefan, vicepremier al României, a fost numit membru al Curții de Conturi a Uniunii Europene, mandatul său urmând să înceapă pe 1 iulie, a anunțat instituția europeană. Consiliul UE a luat aceste decizii pe baza propunerilor transmise de cele două state membre UE și după consultarea Parlamentului European.
Propunerile de remaniere refuzate de președintele Klaus Iohannis au fost: Eugen Nicolicea în locul lui Tudorel Toader (ministerul Justiției), Oana Florea, ministru propus pentru Fonduri Europene în locul Rovanei Plumb și pe Liviu Brăiloiu, la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în locuul Nataliei Intotero. Demisiile Nataliei Intotero și a Rovanei Plumb vin ca urmare a candidaturii loc la alegerile europarlamentare, în timp ce în cazul lui Tudorel Toader PSD a decis retragerea sprijinului politic.
În prezent, sunt conduse interimar ministerele de Ana Birchall la Justiție, Eugen Teodorovici la Fonduri Europene și Ștefan Radu Oprea la Românii de Pretutindeni.



Recomandări

Iohannis a luat act de demisia lui Viorel Ștefan și l-a numit vicepremier interimar pe Teodorovici

Iohannis a respins numirea celor trei miniștri PSD invocând lipsa de experiență

Ana Birchall a preluat atribuțiile de ministru al Justiției. Toader: Am predat dosarul cu probleme

Tudorel Toader și-a publicat raportul de activitate pe site-ul Ministerului Justiției