Viața Sfintei Parascheva, dragoste desăvârșită pentru Dumnezeu

Viața Sfintei Parascheva nu a fost una tocmai ușoară, poate de aceea este grabnic ajutătoare celor aflați în nevoi. Copilă fiind, împărțea hăinuțele cu cei lipsiți; în prezent, împarte vindecări de boli sufletești și trupești. Părintele profesor Ion Vicovan ne-a prezentat, pe scurt, viața Sfintei. Ea a trăit la începutul secolului al XI-lea, fiind născută într-o familie de oameni credincioși din localitatea Epivat (azi Boiados), în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul).
La aproximativ 10 ani, ascultând slujba de la biserică, a fost pătrunsă de cuvintele Sfintei Evanghelii după Marcu: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (8, 34). Așa că după puțin timp, s-a hotărât să îmbrățișeze viața monahală. S-a oprit, mai întâi, la Constantinopol, iar apoi s-a stabilit la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea (în Pont), unde a viețuit 5 ani.
De aici, ca urmare a unei chemări lăuntrice, a plecat la Locurile Sfinte și, după ce s-a închinat la Ierusalim, s-a stabilit în pustiul Iordanului. Asemenea altor sfinți, a viețuit aici în rugăciune neîncetată și post aspru. La vârsta de aproximativ 25 de ani, urmând mesajul unui înger, s-a întors în locurile natale. După aproape 2 ani, a trecut la Domnul și a fost înmormântată ca o străină, fiind apoi descoperită în chip minunat. Murind un marinar, a fost îngropat alături de trupul Cuvioasei. Noaptea, în vis, aceasta, în chip de împărăteasă, s-a arătat mustrându-l pe Gheorghe, creștinul care săpase groapa marinarului. În aceeași noapte, cu același mesaj, Cuvioasa s-a arătat și unei credincioase Eftimia. Prin urmare, autoritățile bisericești locale i-au dezgropat trupul și l-au așezat în biserica din satul Epivat.
„O mare și neprețuită îndeajuns binecuvântare”
Din localitatea natală, sfintele ei moaște au poposit în mai multe locuri: Târnovo, Belgrad, Constantinopol, iar în 1641 au fost aduse la Iași. Aici, Sfânta a fost așezată, la 13 iunie 1641, în Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” și mai târziu, la 9 ianuarie 1889, în noua Catedrală Mitropolitană. Despre aducerea la Iași a moaștelor Sfintei Parascheva, părintele profesor Ion Vicovan spune că a fost „o mare și neprețuită îndeajuns binecuvântare”: „În documentul semnat de Patriarhul Partenie al Constantinopolului, adresat evlaviosului domnitor Vasile Lupu al Moldovei, ca semn de aleasă mulțumire pentru ajutorul consistent oferit Patriarhiei de Constantinopol (plătindu-i datoriile față de Imperiu), arată și motivele pentru care a dăruit moaștele Sfintei Parascheva «pentru sfințirea țării Bogdaniei și binecuvântarea ei, dar și lauda lui Vasile Lupu»”. De-a lungul timpului, Sfânta i-a ajutat în diverse moduri, dând fiecăruia „după trebuința lui”, iar Moldova și locuitorii ei au fost salvați, de nenumărate ori, de la secetă. De aceea poporul a fost cel care a numit-o „cea mult folositoare”. Mărturie despre cinstirea adusă de strămoși Sfintei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hramul ei nu numai în Moldova, ci și în Transilvania și în Țara Românească.
În mod discret, Sfânta Parascheva este un pedagog al sfințeniei pentru cei care cu evlavie îi aduc cinstire. E un dascăl care îi conduce pe închinători la Hristos, care îi poate vindeca de orice boală sufletească ori trupească.
Semne de la Cuvioasa
Multe persoane mărturisesc că la atingerea moaștelor Sfintei Parascheva au simțit un anume fior, ca semn că le-a auzit necazul și că-i va ajuta. Daniela Lupu din Iași a relatat: „Mergând într-o zi să mă închin, am simțit o tresărire a mâinii ei, fapt ce m-a înspăimântat ușor”. Ion din Iași a povestit: „De câte ori mă rog la moaștele Sfintei, simt că mi se ușurează sufletul”. Doamna Elena a spus că, în anul 2014, a născut un băiețel, Nicola-Teodor, în Anglia. Copilul avea două malformații grave și trebuia operat: „M-am închinat cu ardoare Sfintei Parascheva. Prima operație s-a făcut cu bine, pe când eu eram la Acatistul Cuvioasei, în Mitropolie. A reușit și operația pentru inimă. La fel m-am rugat (…), iar când am atins mâinile Sfintei, am simțit ca o pulsație a inimii și giulgiul ei era cald.”
Primind ajutor în necazul lor, aceste persoane au de atunci recunoștință veșnică pentru rugătoarea noastră. Minunile ei sunt fapte ale iubirii atotcuprinzătoare pe care Sfinții le pot manifesta cu ajutorul harului dumnezeiesc prezent și lucrător în ei.
(Ștefania Coșuleanu , Ziarul Lumina)