Viața nu iartă

Jale! Pe sex-simbolul Irinel Columbeanu l-a părăsit iubita! Câtă vreme mai erau ceva bani în conturi, târâș-grăpiș, relația a mers. Cum lui Irinel i-au sechestrat băncile tot ce avea, inclusiv domeniile și Bentley-ul, foto-modelul cu 40 de ani mai tânără a decis că s-ar cuveni „să-și mai ia o pauză” într-ale iubirii. Ce amor turbat poate fi ăsta într-un biet apartament închiriat, și cu o rablă de 3000 de euro în parcarea blocului? Ceea ce îmi amintește de recenta pățanie a milionarului care, dorind să verifice loialitatea viitoarei soațe, a anunțat-o că-i falit și că și-a pierdut toată averea la Cazinou. Tot o „pauză în iubire” a declarat că-și ia și proasta fostă viitoare nevastă de milionar! Ana Lesko a decolat la vreme, Monica Gabor își răsfață acum nurii scadenți pe alte meleaguri, țânțarii din Țânțăreni ciupesc, la vreme de pandemie, epiderme mai puțin simandicoase, iar fetele de la Sexy Club (vă mai amintiți scandalul?) nu mai sunt obligate să presteze servicii amoroase de taină marelui mascul. Columbeanu avea în teșcherea 60 de milioane de euro în 2006 și 150 de milioane în 2007. De unde? Păi a deținut 16 mandate în 38 de cabinete, a condus Secretariatul General al guvernului pe vremea lui Roman și Văcăroiu, voia să candideze la Primăria Bucureștilor! Un singur lucru n-a știut să-l facă: păstrarea discreției. Ce căuta mereu pe ecranele televizoarelor? „Sticla” și înalță, și, în exces utilizată, doboară. De pe urma emisiunilor susținute de cuplul Columbeanu, n-a rămas barem o vorbă de duh, o cugetare mai acătării – și nici nu era cum, câtă vreme substanța ideatică a dezbaterilor o constituia cel mult alegerea meniului, iar măsura tuturor aprecierilor domniei sale (și ale consoartei) se-ntruchipează în expresiva vocabulă minoritară „mișto!” A fost o imensă și nerușinată sfidare exhibarea bogăției adunate cine știe cum (Menander: „Nici un om drept nu se îmbogățește iute”) și folosită, într-o țară în care milioane de săraci împușcă francul – doar pentru a arăta cum (V)Irinel întoarce banii cu lopata și-i azvârle pe fereastră. La ultimul chiolhan cu ștaif (botez+aniversare) acondroplazicul ce măsoară 1,40 m. cu mâinile în sus a adus tacâmuri și mese (!!) din America, flori din Taylanda, artificii din Taiwan, ca să… Ca să ce? Nu c-aș avea numaidecât un dinte împotriva bogătanilor (și chiar n-am!), dar mă scot din sărite dovezile de neam prost care, ades, însoțesc îndeaproape averea. Chirița din Bârzoieni adusese de la „Viana” cleștișori de argint cu care să se ia „pătrățâca” din zaharniță, numai că viitorul ispravnic „tot cu lăboiul” înșfăca zahărul, ca să-l așeze în clește. Ce deosebire dintre argintăria adusă de Chirița din „țara nemțască” și furculițele comandate de Virinel la New York? Sughițau mesenii de-ar fi avut parte de tacâmuri… europene? Și de când or fi americanii mai stilați ca noi? Dar, mă rog, ăsta i-a fost cheful lui Virinel, să zicem c-ar fi moft scuzabil. Nu și-ntr-o țară în care mii de pensionari trăiesc cu o pensie ce valorează cam cât una din pietrele semi-prețioase cusute pe izmănuțele pruncului. (Mă-ntrebam atunci dacă acidul uric picurat de moștenitor n-o să întunece strălucirea cristalelor Swarovski…) Dacă ți-a pus Dumnezeu mâna în cap și-ai ajuns bogat, să fii sănătos. Dar mai taci naibii din gură, că nici nimic nu ai de spus în afară de banalități chioare (Epictet: „E greu să fii înțelept când ești bogat, sau bogat când ești înțelept”), consumă-ți fără ostentație mega-petrecerile, nu băga degetele în ochii nației, arătând pe ecrane c-ai pus pe masă homari vii într-o țară în care se bate lumea pentru trei mici și-o halbă la petrecerile politice de toate culorile. Vrei să te lauzi că ai bani? Nu-i nevoie, știm. Iar „lauda de sine înjosește”– spune Cervantes. Vrei să arăți că ești generos? Nici vorbă, nu ești. Vrei să credem că ești marele mascul de la cita? Taman asta n-avem cum crede! Vrei să obții considerație și stimă cu foc de artificii costând cât construirea unei școli la țară? Aferim! Până și Becali are un anume chichirez cu filantropia lui ades interesată, deși excesul de bisericeală nu se prea asortează cu știuta proorocire a lui Luca („mai lesne trece cămila prin urechea acului decât intră bogatul în împărăția cerului” – și profit pentru a îndrepta o strâmbătate: nu despre cămila cea cocoșată este vorba, cum în general se crede, ci despre cámilă, adică odgonul cu care se proptesc corăbiile la țărm). Revenind la Virinel, o spun și p-aia sută la sută sinceră: mi-e milă de acest homunculus ce s-a străduit din greu să fie invidiat și luat în seamă. Povestea lui este, în fond, tragi-comică (ar fi indecent să purcedem la argumentare). Tot ce-i prea mult, strică, iar lumea e răs-sastisită. Oricum, după acel chiolhan de-a dreptul nesimțit, refuzasem să-i mai văd mutrișoara de copil repetent. Iată-l acum în postura de falit abandonat, care și-a lăsat tatăl să moară la un azil de bătrâni. Sic transit gloria mundi!