– Pavel Negrușeri, de 58 de ani, din Bălăceana, locuiește în ruinele fostei case părintești
– Singura sursă de căldură este o sobă de fier, unde bărbatul „arde” grinzile care au mai rămas din fosta gospodărie
– Deși are o pensie de peste trei milioane de lei vechi, bărbatul – bolnav de schizofrenie – nu reușește să se chivernisească și riscă să moară „cu zile”
După 37 de ani de muncă ca maistru lăcătuș la mai multe întreprinderi bucureștene, Pavel Negrușeri, din Bălăceana, riscă să moară înghețat între ruinele casei părintești, arse aproape din temelie. Fără să aibă un acoperiș deasupra capului, ci doar doi pereți de lut scorojiți și alți doi pereți din nailoane și zdrențe, bărbatul viețuiește într-o așa zisă încăpere de nici patru metri pătrați, pe unde intră ploaia, vântul, zăpada și gerul năprasnic de – 25 grade C. Singura sursă de încălzire este o sobă improvizată dintr-un butoi de tablă, ascuns pe jumătate într-o adâncitură de pământ, care cândva avea rol de pardoseală. Pentru a se păstra cît de cît căldura, în permanență se află pe plita sobei un ceaun plin cu apă, pe care plutește o spumă groasă și murdară, dar care are rolul de a încălzi ruinele cu aburii fierbinți. Lemnele sunt o problemă pentru acest năpăstuit al sorții, care, deși are o pensie de 3,5 milioane de lei vechi, după atâția ani de muncă, nu știe să și-i chivernisească și folosește pentru foc cam tot ce-a mai rămas din vechea casă părintească.
– Abandonat de familie și alungat „acasă”
Viața lui Pavel Negrușeri a fost cândva una normală. Avea serviciu, avea familie și doi copii. După ce s-a pensionat, familia lui s-a mutat la Alexandria, iar pe fondul unor conflicte de familie, Pavel a fost nevoit să ia drumul pribegiei, și unde altundeva putea să se întoarcă decât la casa părintească, din comuna Bălăceana. Părinții acestuia erau deja decedați, dar rămăsese după ei o gospodărie destul de bine întreținută, și atunci Pavel Negrușeri a crezut că își va reface viața. Acest om a venit la Bălăceana în anul 2003, după ce, pe fondul unor probleme de sănătate, la un control mai amănunțit, a fost diagnosticat de Comisia de expertiză medicală Teleorman cu schizofrenie și deficiențe globale accentuate. Deși nu se știe exact când și în ce condiții i s-a declanșat această boală psihică, unii oamenii care-l cunosc spun că alcoolul „l-a distrus”, alții că ar fi din cauza unei bătăi primite de la tatăl său. „Se spune că atunci când era la părinții săi, acasă, el fiind un copil din trei gemeni, doi băieți și o fată, unul dintre băiați a murit când avea un an, mergând la muncă în pădure (să fi avut vreo 15 ani) a fost bătut crunt, mai mult în cap, de tatăl său. Se spune că de atunci el această boală. La tinerețe a plecat de acasă, și-a făcut un rost, a muncita atâția ani, dar acum, la bătrânețe, fiind abandonat de familie, s-a apucat și mai mult de băutură, și este destul de periculos”, ne-a povestit un localnic.
| 20 de degerături la picioare Universul în care trăiește acest bărbat este aproape de „de S.F.”, doar jăratecul din soba de fier mai exprimă căldură și viață, în restul totul este cenușiu, pământ, vreascuri înghesuite în colțurile colibei, câteva vase vechi și murdare amestecate cu rufe și nailoane. Nu există nici un pat unde să își plece capul în nopțile lungi de iarnă, ci doar un scaun acoperit cu o cârpă sleioasă, care ține uneori loc de dormit. Nici nu știi la ce să te uiți: la omul năpăstuit care în nebunia lui ne-a invitat în „casă”, ne-a oferit un loc, „te miri unde” și a început să povestească frânturi din viața sa, sau la mizerie și sărăcie. „Nu-mi place singurătatea, dar n-am ce face. Familia m-a abandonat, surorile nu mă mai vizitează, trăiesc și eu cum pot… Când eram la București toată lume mă aprecia, i-am învățat pe mulți meserie, iar acum uitați-vă: mi-au digerat de peste 20 de ori picioarele, mi-au căzut de 16 ori unghiile și acum, pot să vă arăt, mi-au crescut din nou, dar am circulația sângelui foarte proastă. Nu mai simt frigul, doar că ciorapii ăștia mă strâng și mă dor picioarele”, ne-a povestit acest om, fără să amintească măcar o singură dată că are o boală psihică, că este schizofrenic, că necesită un tratament permanent și că nu are voie să bea alcool. Nu ne-a spus nici că din 2003 și până acum a pus pe foc toată gospodăria părinților, toată agoniseala de o viață… A mai rămas acest colț de iad, acești câțiva pași de pământ, pentru că jumătate din bordei urmează să fie pus pe foc. Mai sunt câteva grinzi care au rămas în picioare, dar zilele lor sunt numărate. Acest om dădea foc la tot ce avea pe lângă casă, mai ales pe fondul crizelor declanșate de boală. |
– Sărac și „piroman”
Vecinii spun că este destul de greu să te simți în siguranță lângă un astfel de om, care oricând poate să aprindă un chibrit și să facă scrum tot ce vede prin jur. „L-am ajutat de multe ori, i-am dat lapte, atunci când a venit din nou acasă i-am cumpărat, cu banii lui, butelie, aragaz, vase, cam tot ce îi trebuia pentru a conviețui, dar la câteva luni a distrus totul. Îmi este și milă de el, pentru că am copilărit în această localitate și știu că i-a fost greu, s-a ridicat singur, a făcut o școală, dar acum riscă să moară de frig, înghețat, fără ca nimănui să-i pese de el. Am încercat să fac ceva pentru el, atunci când s-a simțit foarte rău am chemat salvarea, l-am trimis la Suceava pentru a primi un tratament corespunzător bolii de care suferă, dar la scurt timp a fost trimis acasă (pe moment s-a simțit bine), dar începând din nou să bea, boala a degenerat în mai rău”, ne-a spus vecinul lui Pavel, Ioana Morar.
Am privit îndelung spre peticul de lut, cu ferestre acoperite de nailoane și cârpe vechi, am privit fața acestui om brăzdată de tăvălugul vieții, i-am privit picioarele aproape degerate, mai ales că am aflat de la oamenii din sat că uneori făcea drumul de la Suceava la Bălăceana pe jos, desculț, și m-am gândit că și unele animale trăiesc mai bine decât acest om. Boala l-a învins. Nu are capacitatea să recunoască faptul că este bolnav, dar nu are nici înverșunarea unui om nebun. Îți răspunde liniștit la ce-l întrebi, cu unele incoerențe în povestire, dar destul de lucid de ceea ce trăiește. Nu recunoaște, însă, că a ars casa, că este periculos la băutură, că îl deranjează toți cei care îi dau sfaturi sau îi fac observație vizavi de viața mizeră în care singur s-a îngropat.
În același timp, se vede că este un bărbat încă în putere, care ar putea să muncească undeva, să primească o masă caldă, un așternut curat. Doar bunăvoință și interes să existe, pentru că până acum s-a făcut doar o anchetă socială la bordeiul acestuia, și nu s-a luat nici o măsură.
– O soluție – protecția socială
Există în județ centre de recuperare, cămine de bătrâni unde acest om și-ar putea găsi un loc mai liniștit. El poate fi ținut sub tratament și chiar poate fi util, având în vedere meseria pe care a făcut-o peste 30 de ani, cea de lăcătuș.
Au trecut trei ani de când Pavel Negrușeri își numără zilele în gând, sau își mai scoate de la buzunarul de la piept un „pumn” de acte mototolite, printre care și buletinul unde „privește” trecerea timpului, câteva cupoane de pensie și un titlul de proprietate al tatălui său pentru terenul și casa ce a fost cândva în acel loc. Este cam tot ce mai are Pavel în acest moment, lucruri ce nu-i țin nici de foame, nici de frig, nici nu înlocuiesc un tratament pentru schizofrenia de care suferă. Alții sunt cei abilitați să-l ajute…
