“VIAȚA INTIMĂ A LUI DOSTOIEVSKI” de T. Enko

– Prezentare de carte –
(Partea I)
Fiodor Mihailovici Dostoievski s-a născut la Moscova, în anul 1821. Spre deosebire de mulți alți scriitori ruși, el nu provenea din rândul nobililor. Dostoievski scotea în evidență destul de des această diferență de condiție socială dintre el și Tolstoi sau Turgheniev, pentru a arăta efectul ei în operele sale. Dostoievski a fost toată viața chinuit de probleme financiare, mereu îndatorat, mereu urmărit de creditori. Deși se plângea că scrisul contra cronometru îl împiedica să atingă deplinătatea puterilor sale literare, se poate ca această tensiune sufletească să împrumute romanelor sale o energie pe care poate niște condiții tihnite nu le-ar fi adus-o.
Dostoievski mai nota că, spre deosebire de scriitori proveniți din rândul nobilimii, care descriau viața de familie a clasei lor, cu forme frumoase și tradiții durabile, el a explorat viața “umiliților și obidiților”.
Tatăl lui Dostoievski, chirurg militar pensionat, lucra gratuit la un spital pentru săraci în Moscova și avea și un cabinet propriu. Deși era un părinte devotat, era un om oarecum rigid și sever. În schimb mama sa, o femeie cultivată dintr-o familie de negustori, era bună și indulgentă. Probabil aici trebuie căutate rădăcinile profundului sentiment religios pe care l-a dezvoltat mai târziu.
La 1828 tatăl lui a reușit să câștige titlul de nobil (reformele lui Petru cel Mare făcuseră posibil un asemenea demers), iar 3 ani mai târziu, cumpăra o moșie la țară, unde Fiodor își petrecea vacanțele de vară. După doi ani de studiu acasă, este trimis la o școală cu internat, iar apoi urmează Academia de Inginerie Militară de la St Petersburg. Între timp îi mor ambii părinți, mama când avea 16 ani și tatăl, doi ani mai târziu. S-a spus că acesta a fost omorât de proprii lui șerbi.
După ce termină Academia si devine sub-locotenent, își dă demisia și își începe cariera de scriitor.
Obscuritatea lui nu durează mult. Primul său roman, “Oameni sărmani”, se bucură de un succes extraordinar. În “Jurnal de scriitor”, Dostoievski povestește istoria “descoperirii” sale. După terminare, i-a dat manuscrisul unui prieten de-al său care l-a citit impreuna cu poetul Nicolai Nekrasov. Citind cu voce tare, cei doi au fost copleșiti de pătrunderea psihologică și de capacitatea autorului de a atinge inimile cititorilor. Au dat fuga amândoi la Dostoievski, chiar dacă era 4 dimineața, ca să-i spună că romanul lui este o capodoperă. A doua zi, Nekrasov s-a dus la marele critic literar Vissarion Belinski, spunându-i că s-a născut un nou Gogol. La care Belinski i-a răspuns: “La tine, Gogolii răsar ca ciupercile”… Dupa ce citește însă opera, Belinski este la rândul său entuziasmat, și îl întreabă pe Dostoievski daca realizează ce-a scris… Tot în Jurnalul de scriitor, Dostoievski notează ca acesta a fost cel mai fericit moment din viața lui.
“Oameni sarmani” cuprinde scrisorile unui funcționar sărac, care își permite să trăiască doar într-un colț murdar de bucătărie, către o tânără necăjită, care mai înainte, din cauza sărăciei, fusese dată pe mâna unui nemernic bogat și lipsit de caracter. Romanul este remarcabil pentru că descrie efectele psihologice ale sărăciei.
Deși la început Dostoievski se bucură de mare succes și popularitate în societate, timiditatea și sensibilitatea sa aproape patologice provoacă până la urmă ostilitate din partea membrilor cercului Belinski. Nekrasov și Turgheniev au răspândit chiar un poem satiric despre el, numindu-l, ca pe Don Quixote, “Cavalerul Tristei Figuri”. Chiar și criticul Belinski rămâne dezamăgit de preferința lui pentru teme psihologice în defavoarea celor sociale. Din cauza acestei “căderi în dizgrație”, Dostoievski suferă o puternică depresie.
În 1847, Dostoievski începe să participe la Cercul Petrașevski, un grup de intelectuali care discutau despre socialismul utopic. Se pare că s-a implicat în acest cerc nu pentru că simpatiza cu comunismul egalitarist, ci pentru că detesta puternic șerbia. Pe 23 aprilie 1849, este arestat, împreună cu alți membri, și petrece 8 luni în închisoare. Pe 22 decembrie, fără a li se spune nimic, sunt conduși în Piata Semionovski, unde li se citește o sentință de condamnare la moarte, li se administrează Sfintele Taine și trei dintre prizonieri sunt luați primii pentru a fi împușcați. În ultimul moment posibil, ajunge un mesager cu informația că li s-au cruțat viețile. Aceasta farsă de execuție făcea de fapt parte din pedeapsă. Unul dintre prizonieri a înnebunit pe loc.
Elena Moroșan – Fundația “SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI”
Contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)