Medicii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava se trezesc adesea puși în dificultate de problemele, mai mult sau mai puțin serioase, pe care unii oameni le au cu animalele. În topul celor mai ieșite din comun solicitări avute, aceștia pun două întâmplări recente, care le-au stârnit râsul.
Pisică ținută 21 de zile într-un birou al DSV În urmă cu câteva luni de zile, o femeie din municipiul Suceava s-a prezentat la DSVSA, cerând ajutor deoarece era terorizată de pisică. Femeia spunea că animalul a devenit foarte violent și a mușcat-o, condiții în care se teme să mai stea cu el în casă.
„Femeia ne-a spus clar că refuză să mai țină pisica în casă. Cum ne-am temut că animalul ar putea fi turbat, am trimis-o imediat pe doamnă să facă vaccinul antirabic. Ne-am dus la ea acasă, am ridicat pisica, și am adus-o la noi la DSV”, povestește medicul Dănuț Botezan, directorul adjunct al instituției.
Pentru a studia comportamentul pisicii (rasa Angora) veterinarii au confecționat o cușcă din lemn, unde au ținut-o timp de 21 de zile. Cușca pisicii a fost plasată într-un birou al instituției, sub ochii specialiștilor.
„După 21 de zile ne-am convins că pisica nu era turbată, comportamentul său mai agresiv manifestându-se pe fondul unor modificări hormonale. Am reușit să o convingem pe doamnă că nu este nici un pericol, iar aceasta a acceptat să ia animalul acasă”, a precizat doctorul Botezan.
Adjunctul DSV, chemat să prindă un șarpe Într-un alt caz, medicul Botezan s-a trezit sunat în plină noapte de un bărbat din Burdujeni Sat, care cerea ajutor de urgență pentru prinderea unui șarpe. Omul era speriat de vietatea care se plimba prin curtea sa, și i-a cerut medicului să vină cu o echipă pentru a-l prinde.
„Domnul spunea că îi este frică să iasă din casă, la toaletă. Eu nu aveam însă cum să-l ajut. Până la urmă problema a fost rezolvată de un echipaj de la Pompieri”, își aduce aminte directorul adjunct al DSV.
Trecând peste aceste solicitări care stârnesc râsul, adesea veterinarii sunt puși în situații dificile, pentru care nu prea au rezolvare. Nu de puține ori aceștia au fost solicitați să ridice din drum sau de pe câmp cai bolnavi, abandonați, de multe ori și bătuți crunt, de stăpânii lor.
„Mergem, le acordăm îngrijiri, însă mai mult nu putem face, nu avem unde să adăpostim animalele. Din păcate, caii care supraviețuiesc ajung tot la cei care și-au bătut joc de ei”, este concluzia lui Dănuț Botezan.
Veterinarii s-au confruntat și cu cazuri în care au fost chemați pentru a salva și găsi un cămin unor păsări bolnave sau rănite.
„Am avut un caz fericit, când un porumbel voiajor căzut din cauza unei răni a fost identificat pe baza inelului de la picior și, după ce a fost îngrijit, a fost trimis în Ucraina, la stăpânul său”, a povestit Botezan.
Demersuri pentru înființarea poliției animalelor În condițiile în care se întâmplă adesea ca diferite specii de animale să fie maltratate sau să aibă nevoie de un adăpost, la nivel național s-au făcut demersuri pentru înființarea poliției animalelor.
Medicul Dănuț Botezan a punctat că „dacă s-ar înființa o astfel de structură, s-ar pune imediat și problema înființării unui centru de primire al animalelor aflate în situații deosebite sau abandonate de stăpân. S-ar rezolva astfel problema unui spațiu, și, poate cel mai important, cei care ar chinui animalele ar putea fi trași la răspundere”.





