Aplicarea reglementărilor legale privind acordarea de despăgubiri bănești veteranilor de război care nu au putut fi împroprietăriți cu teren din cauza deficitului la rezerva de fond funciar a localităților va fi finalizată până la data de 10 decembrie 2009, a anunțat subprefectul Alexandru Băișanu. „S-a solicitat Consiliilor Locale ca prin intermediul comisiilor locale de fond funciar să fie urgentate procedurile de completare a dosarelor în speță cu documentele necesare pentru ca acestea să îndeplinească condițiile legale, urmând analizarea și înaintarea lor către Comisia județeană de fond funciar pentru a fi validate și trimise Ministerului Administrației și Internelor pentru alocarea sumelor necesare efectuării plăților”, a spus Băișanu. El a adăugat că în prezent la Comisiile locale de fond funciar se află 291 de cereri depuse de veterani de război în vederea acordării de despăgubiri bănești care nu sînt însoțite de toate actele necesare. Potrivit situației existente la Prefectură, până în prezent 698 de veterani de război au primit despăgubiri bănești însumând 936.769,66 de RON. Șapte cereri încă nu au fost onorate fiind nevoie de 12.512 RON.





